Loading
ro ru en




Afiş
Loading
18 Iunie 2018 | 14:28
Festivalul „Descoperă” continuă şi în această seară
Festivalul „Descoperă” continuă şi aseara zilei de astăzi, 18 iunie şi asta deoarece, al doilea spectacol din program, opera „Nabucco” nu s-a produs sâmbătă seara din cauza ploilor. Astfel celebra creaţie verdiană a fost reprogramată pentru această seară şi va fi interpretată, pe o altă scenă, improvizată printre stâncile de la Butuceni, relatează Moldova 1.
În zilele precedente celebrele valsuri şi polci de Johan Strauss au răsunat pe malul Răutului, la Butuceni. Evenimentul se înscrie în programul celei de-a III-a ediţii a Festivalului de muzică clasică „Descoperă”, organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cu suportul partenerilor.
 
O seară de duminică spectaculoasă în care iubitorii de muzică clasică s-au refugiat într-o locaţie pitorească încărcată de istorie la Butuceni, pe malul Răutului. S-au aranjat comod pe baloturile de paie de pe malul Răutului şi au ascultat creaţii de mare popularitate de Johan Strauss, interpretate de orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. La pupitru s-a aflat Friedrich Pfeiffer, generosul dirijor din  Austria, care a avut ideea organizării unui asemenea festival în aer liber.
 
Aria Adelei din opereta „Liliacul” interpretată de  soprana Tatiana Costiuc de la Filarmonica Naţională şi „Toastul lui Orlofsky” din aceeaşi creaţie de Strauss, cântat de baritonul Vitalie Cebotari  de la Teatrul Naţional de operă şi balet „Maria Bieşu” au încântat spectatorii. La finele regalului muzical, spectatorii au aplaudat  în picioare celebrul marş al lui Radetzky.
 
Postul public de televiziune Moldova 1 a înregistrat spectacolul extraordinar şi îl va pune pe post în luna iulie.

Postat de: Mihaela Bucătari
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam