Loading
ro ru en




Afiş
Loading
08 Decembrie 2017 | 12:07
Valeriu Jereghi: Primele cinci filme finanţate de CNC vor ajunge pe ecrane în ianuarie 2018
Centrul Naţional al Cinematografiei se pregăteşte de un lanţ de premiere în ianuarie 2018. Potrivit directorului CNC, Valeriu Jereghi, ecranizările sunt o reînviere a cinematografiei naţionale cu suportul statului. Marele regizor a totalizat cele mai importante realizări la un an de la deschiderea CNC şi a prezentat detalii din agenda de patru ani finanţată de Guvernul Republicii Moldova.
Regizorul, Valeriu Jereghi este convins că producţiile cinematografice vor fi apreciate la Festivalurile Internaţionale de Film. Totodată, Jereghi consideră că filmele care urmează să le lanseze vor contribui şi la atragerea turiştilor în ţara noastră. La această etapă, CNC are pe rol 15 proiecte, iar cinci din ele vor fi prezentate pe ecranele mari, pentru apreciere şi dezbatere publicului din Moldova.

Cum a trăit momentul numirii în funcţia de director CNC? Care sunt realizările şi problemele în gestionarea instituţiei? Dar şi alte emoţii împărtăşite de marele regizor, vede în interviul integral oferit în cadrul emisiunii „Bună Dimineaţa”, la Moldova 1!
 
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam