Loading
ro ru en




Burse şi joburi
Loading
18 Mai 2017 | 20:51
330 de tineri, dar şi profesori, au obţinut burse în cadrul unui proiect


ATENTIE: Daca nu puteti vedea video din aplicatia Dvs. de navigare pe internet probabil ca va trebui sa va instalati Adobe Flash
 

330 de tineri, dar şi profesori din Republica Moldova, au obţinut burse în cadrul Proiectului Erasmus Plus. Ei au mers pentru o perioadă de patru luni în Europa, unde au studiat la universităţi prestigioase. În acest an, Programul Erasmus Plus împlineşte 30 de ani de la fondare, iar de 23 de ani este implementat şi în Republica Moldova, relatează Mesager.
Studenţii moldoveni care au câştigat o bursă prin intermediul programului, afirmă că graţie schimbului de bune practici vor putea schimba în bine situaţia de acasă.

Potrivit şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola, de la lansarea proiectului Erasmus Plus în Republica Moldova, 330 de studenţi, dar şi profesori moldoveni au beneficiat de burse în cadrul acestui proiect.

„Este foarte important ca tinerii care merg să-şi facă studiile în acest program să se întoarcă în ţară”, susţine Pirkka Tapiola.  

La rândul său, premierul Pavel Filip i-a îndemnat pe tineri să aplice la acest proiect. „Proiectul a reuşit să reunească studenţi, profesori, universităţi şi sisteme educaţionale pentru noi competenţe, pentru crearea oportunităţilor de carieră pentru a aduce schimbarea, a tolera educaţia şi înţelegerea multiculturală”, a declarat Pavel Filip.

Erasmus Plus şi-a început activitatea în 1987. De-a lungul a trei decenii, programul a oferit, în special, tinerilor, oportunitatea de a dobândi noi experienţe, dar şi de a cunoaşte tradiţiile altor ţării.
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam