Loading
ro ru en




Burse şi joburi
Loading
17 August 2016 | 18:00
77 de elevi şi studenţi vor primi burse pentru performanţe remarcabile
Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi, 17 august, listele candidaţilor la acordarea bursei preşedintelui Republicii Moldova pentru anul de studii 2016-2017.Documentul prevede acordarea a zece burse, a câte 1200 de lei fiecare, pentru studenţii din învăţământul superior şi cinci burse, a câte 930 de lei fiecare, pentru elevii din învăţământul profesional tehnic.
Totodată, au fost aprobate listele beneficiarilor burselor de merit, care vor fi acordate studenților din instituțiile de învățământ superior și elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic post-secundar în anul de studii 2016-2017.

Astfel, 12 studenți din instituțiile de învățământ superior vor primi Bursa Republicii în valoare de 1320 de lei, iar 30 de studenți vor beneficia de Bursa Guvernului în sumă de 1100 de lei. Totodată, unui număr de 20 de elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic li se acordă Bursa „Gaudeamus”, în sumă de 800 lei.
Postat de: Svetlana Cojocaru
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam