Loading
ro ru en




Burse şi joburi
Loading
04 Septembrie 2017 | 14:34
Campanie de informare pentru tinerii interesaţi de studii europene
Studenţii înmatriculaţi la universităţile din Republica Moldova, dar şi tinerii care au obţinut deja o diplomă de studii universitare, interesaţi de studii europene, vor avea posibilitatea să afle despre oportunităţile oferite de Programul Erasmus+ pe dimensiunea învăţământului superior în cadrul unei campanii de informare, lansată de Oficiul Naţional Erasmus+ în Moldova (NEO).
Primul eveniment din seria „Information Day”, va avea loc joi, 14 septembrie, la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul întâlnirilor, toți cei care doresc să obțină o bursă Erasmus+ vor avea ocazia să afle cum funcționează Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport 2014-2020, care sunt condițiile de aplicare și tipurile de mobilități disponibile pentru țara noastră. De asemenea, vor fi împărtășite experiențe ale studenților care au beneficiat de mobilități oferite de Erasmus+.

La eveniment, membrii echipei Oficiului Erasmus+ vor răspunde la întrebările de interes pentru tineri privitor la Program, iar departamentele de relații internaționale din cadrul mai multor universități din capitală vor prezenta ofertele de mobilitate pentru anul academic curent. 

Întâlniri de acest fel vor ave aloc şi cu studenții de la universitățile din Bălți (5 octombrie), Cahul și Comrat (18 octombrie).

În cadrul selecțiilor din 2015, 2016, 2017 au fost acordate circa 1300 de mobilități pentru studenți și cadre didactice universitare din Republica Moldova.
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam