Loading
ro ru en




Burse şi joburi
Loading
16 Iunie 2015 | 15:09
Cetăţenii Republicii Moldova pot aplica pentru burse de studii în România
Guvernul României a făcut publică Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul din România, pentru anul şcolar/universitar 2015 – 2016.
Pentru anul academic 2015-2016, 1343 de locuri au fost alocate elevilor din Republica Moldova în clasa a IX-a de liceu. Cetățenilor moldoveni le sunt repartizate 1910 locuri pentru studii superioare ciclu I licență, alte 500 de locuri sunt oferite pentru deținătorii diplomei de licență obținută în România.

Pentru studii de masterat, pentru cetățenii din Republica Moldova, absolvenți ai universităților din România sau alt stat membru al UE sunt repartizate 230 de locuri, 25 de locuri fiind subvenționate pentru rezidențiat, iar pentru doctorat sunt alocate 125 de locuri.

Bursa lunară oferită de Guvernul român va constitui echivalentul în lei a sumei de 65 de euro pentru licenţă, 75 de euro pentru master şi 85 de euro pentru doctoranzi sau rezidenţi. Totodată, bursierii beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi tarif redus la transport.

Cetățenii Republicii Moldova care doresc să-şi continue studiile în instituţiile de învăţământ din România, vor putea depune dosarele, în perioada 17 - 31 iulie curent, la sediile misiunilor diplomatice ale României din Cahul, Chişinău şi Bălţi.

Pentru anul academic 2014 - 2015 Guvernul României a oferit 5000 de burse la studii pentru cetăţenii Republicii Moldova, iar în 2013- 5500 burse.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam