Loading
ro ru en




Carieră
Loading
04 Iulie 2017 | 17:00
Curriculum Vitae – un început pentru o carieră de succes
În condiţiile de astăzi poate fi dificil să-ţi găseşti un loc de muncă, mizezi să impresionezi angajatorii la interviu, însă nu uita în primul rând de CV-ul tău, care poate să-ţi aducă jobul visat sau poate să te împiedice să-ţi vezi posibilul şef. Curriculum Vitae este cartea de vizită spre un nou loc de muncă, este un început pentru o carieră de succes.
CV-ul este descrierea pe scurt a profilului tăi, iar pentru a-l alcătui este nevoie să se țină de câteva reguli esențiale. În primul rând, cei care vor să aibă mai multe șanse de angajare trebuie să se asigure că CV-ul lor este ușor de citit, simplu și în același timp relevant pentru jobul la care se aplică, dar și corect din punct de vedere gramatical. Orice informație menționată în CV trebuie să fie bine gândită.

Structurat din câteva rubrici principale, CV conține date personale, experiențe de muncă, educație și formare, aptitudini și competențe, iar în final informații suplimentare. Datele personale includ nume și prenume, data nașterii, adresa de domiciliu, o adresă de e-mail și o poză de tip pașaport. Experiențele de muncă pe care le aveți reprezintă totuși cea mai importantă parte a CV-ului.

Dacă aplicați la primul loc de muncă atunci veți pune în valoare abilitățile personale, pentru a crea o imagine clară și potrivită personalității dumneavoastră.
Educația și formarea cuprinde formele de învățământ și programele de formare profesională, absolvite cu diplomă sau certificat.

La aptitudini și competențe veți specifica limbile străine cunoscute, competențele acumulate și cunoștințele IT pe care le dețineți.

Informațiile suplimentare ce țin de publicații, prezentări, proiecte ori cursuri la care  ați participat ar putea să mărească șansele pentru a trece în etapa următoare.

Este important să nu exagerezi în dorința de a impresiona angajatorul. Chiar dacă nu crezi că ai de pus ceva în CV pentru a-l face competitiv, totuși, mereu se găsește ceva care să te facă mai special și te va ajuta să-ți găsești jobul preferat.
Postat de: Iulia Dubceac
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam