Loading
ro ru en




TRM
Comunicate
Loading
10 Iulie 2017 | 15:35
Preşedinta TRM a participat la sesiunile Asambleei Generale UER
În perioada 28 - 30 iunie curent, Preşedinta Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), Olga Bordeianu, a participat la sesiunile Asambleei Generale a Uniunii Europene de Radiodifuziune (UER), în Dublin, Republica Irlandeză. În agendă au fost incluse discuţii privind noua structura a UER, parteneriatul cu Consiliul Europei, lansarea Iniţiativei Jurnalismul de Calitate, cotizaţiile de membru ale unor state mici, ş. a.
La deschiderea Asambleei Generale, Președintele UER, Jean-Paul Philippot, a subliniat numeroasele provocări ale UER și deciziile dificile care urmează a fi luate în privința proiectului Athena și noii strategii privind drepturile de difuzare a evenimentelor sportive. Viitoarea strategie de funcționare a UER are scopul de a-și reorienta activitatea prin prisma tendințelor și provocărilor actuale și de a-și spori gradul de asistență față de radiodifuzorii publici europeni, care rămân ”raison d'être” a organizației.

J.-P. Philippot a subliniat necesitatea revizuirii strategice și a serviciilor oferite de către statele membre, în conformitate cu actuala strategie Vision2020. Rezultatele și deciziile luate în cadrul acestei asamblee și a celei din decembrie 2017 vor constitui baza prin care UER, cu noul director general, va dezvolta o înțelegere comună a viziunii strategice a UER după 2020.

J.-P. Philippot a mulțumit Directorului General, Ingrid Deltenre, pentru munca excelentă în gestionarea cu abilitate a organizației, modernizarea pentru a răspunde mai bine nevoilor membrilor, satisfăcând în același timp provocările unui mediu mediatic care se dezvoltă rapid. În același context a fost prezentat noul Director General, Noel Curran, care în discursul său a declarat că așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu J-P. Philippot, cu echipa UER și cu membrii din toate regiunile, pentru a înțelege și răspunde în mod eficient nevoilor și provocărilor lor. ”Cred cu tărie că UER oferă asistență și consultanță la cel mai înalt nivel membrilor săi. Depinde de noi să găsim alte modalități de a arăta membrilor adevărata contribuție a UER în ceea ce privește conținutul și serviciile pe care le oferă”, a spus N.Curran.

În cadrul sesiunilor Asambleei Generale a fost supusă votului modalitatea de reformare a UER prin schimbarea structurii și sferei de activitate. Așteptările membrilor UER sunt în creștere, dorind ca asociația să fie mai agilă și să reacționeze la nevoile lor, să îmbrățișeze oportunitățile noi ce oferă tehnologiile, să rămână cea mai influentă voce și promotor al serviciilor publice de radiodifuziune, să continue să dobândească cele mai relevante drepturi sportive, să faciliteze schimburile de știri și muzică și altele. Astfel că experții UER în colaborare cu consultanți juridici au elaborat 3 opțiuni de dezvoltare strategică a UER. Opțiunea 1 include o îmbunătățire a stării actuale, fără schimbări esențiale. Obiectivul opțiunii 2 este sporirea rolurilor și responsabilităților Consiliul Operațional pentru a deveni un consiliu de supraveghere cu mai multe autorităţi. Opțiunea 3 prevede transferul serviciilor comerciale către o filială deținută integral de UER. Ulterior, după o consultanță juridică suplimentară, acest model a fost ușor modificat, devenind modelul 3+.

Asambleea Generală a aprobată cu marea majoritate a voturilor membrilor săi Opțiunea 3+. Mijloacele necesare de implementare vor fi prezentate la următoarea sesiune din iarna 2017, inclusiv cu schimbările la Statutul UER.

Refocalizarea serviciilor pentru membri și găsirea de noi modalități de creștere a valorii vor reprezenta piatra de temelie a unei strategii ample, atât în ​​plan intern, cât și în perspectivă. Furnizarea de știri de înaltă calitate, independente, reprezintă esența misiunii serviciilor publice ale audiovizualului. Totuși, departamentele de știri se confruntă cu o multitudine de provocări, iar modul în care acestea le vor aborda va fi cheia supraviețuirii radiodifuzorilor publici și, fără îndoială, însuși viitorul democrației în sine.

Pentru a sprijini membrii în această perioadă de tranziție, UER lansează o nouă inițiativă de susținere a radiodifuzorilor publici. Inițiativa Jurnalismul de Calitate a fost lansată în cadrul Asambleei Generale cu publicarea unui nou raport, care abordează provocările cu care se confruntă radiodifuzorii publici în domeniul redefinirii și repoziționării ofertei de știri pentru diverse segmente de public și explorează modul în care membrii din întreaga Europă se adaptează schimbării.

Presiunea asupra radiodifuzorilor vine din mai multe direcții: de la amenințări politice și economice la schimbarea modelelor de consum și de la necesitatea de a face mai mult pentru a ajunge la toate segmentele de public. Toate acestea au loc într-un moment când „știrile false“ subminează încrederea în mass-media și amenință stabilitatea societăților democratice.

Jean Philip De Tender, Directorul Media UER, a declarat că: „UER a oferit știri de înaltă calitate încă de la începuturile sale. Totuși, membrii se confruntă acum o perioadă de schimbări fără precedent și vrem să vedem ce servicii putem oferi pentru a răspunde noilor cerințe. Am lansat deja o rețea de conținut generat de utilizatori, care oferă membrilor până la 40 de video în fiecare zi și am creat recent o rețea de redactori-șefi pentru a aborda problemele reflectate în domeniul jurnalismului”.

Raportul arată modul în care radiodifuzorii mari și mici sunt nevoiți să vină cu soluții radicale pentru a se adapta schimbărilor și modernizării producției lor. Cu un public mai în vârstă, este esențial pentru radiodifuzorii publici de a se dezvolta și prezenta pe mai multe platforme noi. Dar investițiile financiare pentru a crea echipe ce vor deservi acele platforme, presupun alegeri dificile. De exemplu, DR în Danemarca a anulat programele matinale pe canalul principal, în timp ce Channel 4 din Marea Britanie, a ales să-și concentreze resursele limitate pe Facebook, folosind materiale originale, a crescut numărul de vizualizări pe Facebook de la 80 de milioane în 2014 la 2 miliarde în 2016.

În cadrul sesiunilor Asambleei Generale, UER a devenit partener la o platformă, concepută pentru a urmări presupusele încălcări ale libertății presei în statele membre, înființată de Consiliul Europei pentru a proteja jurnalismul și jurnaliștii. Secretarul General al Consiliul Europei, Thorbjørn Jagland a relatat în cadrul Asambleei Generale despre rolul esențial al serviciilor publice ale audiovizualului în democrațiile moderne. „Sunt încântat să vă urez bun venit la platformă. Sunt convins că acest parteneriat va consolida impactul Consiliului Europei în abordarea provocărilor libertății mass-media. UER are o experiență unică, activând 67 de ani pentru și cu radiodifuzorii publici. Cele două organizații sunt ferm convinse că radiodifuzorii publici trebuie să asigure independența editorială și autonomia instituțională“, a spus Thorbjørn Jagland, la semnarea memorandumului de înțelegere.

În același context, Președintele UER Jean Paul Philippot a declarat că: „Consiliul Europei este garantul drepturilor civile și libertății de exprimare în toată Europa și în afara ei. Suntem încântați să fie alături de noi la Asambleea Generală și să cooperăm pentru  a proteja jurnaliștii și mass-media independentă.”

UER este cea de unsprezecea organizație ce se alătură platformei care permite partenerilor să emită alerte cu privire la amenințările la adresa libertății presei. Odată ce alertele sunt emise, acestea sunt trimise autorităților țării în cauză și diferitor instituții ale Consiliului Europei. Instituțiile pot reacționa în mod public sau să înceapă un dialog cu autoritățile cu privire la problemă. Ulterior, răspunsurile statelor membre și acțiunile de urmărire întreprinse de către diferitele instituții sunt postate pe platformă.

Începând cu aprilie 2015, organizațiile partenere au publicat 306 alerte în 35 de țări, dintre care 82 alerte privind atacuri fizice asupra jurnaliștilor, 70 de alerte de detenție și privarea de libertate a jurnaliștilor, 14 cazuri de impunitate, 36 de hărțuire sau intimidare a jurnaliștilor și 104 acte au avut un efect descurajator asupra libertății presei. Partenerii platformei până în prezent sunt Asociația Jurnaliștilor Europeni, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Index pe Cenzură, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Reporteri fără Frontiere, Institutul Internațional de Presă, ș.a.
 
Uniunea Europeană de Radiodifuziune este o alianță a radiodifuzorilor publici, care a fost fondată la 12 februarie 1950. În prezent are 73 de membri activi în 56 de țări și 34 de membri asociați în 20 de țări. IPNA Compania ”Teleradio-Moldova” este membru activ al UER din anul 1994.
  
Serviciul comunicare şi relaţii internaţionale,
IPNA Compania „Teleradio-Moldova”

Comentarii:
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam