Loading
ro ru en




TRM
Comunicate
Loading
27 Februarie 2018 | 22:00
Primul documentar al Studioului „Telefilm-Chişinău” recent relansat, în premieră la cinematograful „Patria-Loteanu”
Astăzi, 27 februarie, a avut loc premiera primului film documentar „Slovenia mea cu Ala Adamia”, produs de Studioul „TeleFilm – Chişinău”, după relansarea activităţii sale. Premiera a avut loc la Cinematograful „Patria – Loteanu” din Chişinău, în prezenţa Excelenţei sale, dlui Peter Michalko, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova; dnei Eva Gutjahr, şefă ad interim a Oficiului Consiliului Europei în Chişinău şi dlui Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru mass-media. Evenimentul a fost moderat de către Mircea Surdu, directorul Studioului „Telefilm-Chişinău”.
Președinta IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, Olga Bordeianu, i-a salutat pe cei prezenți, exprimându-le gratitudine pentru sprijinul acordat. „Filmul a fost realizat grație frumoasei colaborări cu Consiliului Europei, cu suportul Proiectului Comun al Uniunii Europene „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-media în Republica Moldova” şi este primul dintr-o serie de şase documentare care prezintă experienţa europeană a ţărilor membre ale Uniunii Europene”.
 



Legendarul Studio „TeleFilm-Chişinău”, recent relansat, are menirea de a documenta viața și activitatea unor personalități extraordinare și evenimente, creând adevărate opere de artă. „Pentru televiziunea publică, continuarea istoriei filmului documentar înseamnă protejarea și dezvoltarea patrimoniului ţării, promovarea unui tezaur inestimabil cu conţinut istorico-cultural deosebit, ce ne conferă o continuitate şi înțelegerea că istoria are o valoare inestimabilă ce trebuie păstrată”, a menționat Olga Bordeianu.


 
Peter Michalko a declarat că mass-media din Republica Moldova îi revine unul dintre domeniile prioritare ale cooperării cu Uniunea Europeană (UE). „Și pentru că acest an pentru UE este anul patrimoniului cultural, consider că este momentul potrivit pentru această activitate de cooperare. Sunt fericit că astăzi are loc premiera primului film documentar despre țările membre ale UE, care au trecut prin procesul de reforme și tranziție, devenind țări prospere. Sper că cooperarea noastră va avea continuitate”, a menționat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
 
Eva Gutjahr a menționat rolul crescând al instituțiilor publice ale audiovizualului în contexrtul schimbărilor ce au loc în societate. „Pentru Consiliul Europei libertatea și pluralismul mass-media se află în centru activităților pe care le desfășoară peste tot în lume și anume drepturile omului, pluralismul, democrația și supremația legii. Difuzarea publică este unul din rolurile principale pe care trebuie să le exercite mass-media. Mediul și societățile în schimbare fac rolul companiilor publice de televiziune și radio mai important în ceea ce privește difuzarea noutăților nepărtinitoare și filmelor documentare despre viața din diferite țări. Adesea radiodifuzorii sau companiile publice sunt cele care difuzează programe, care nu sunt disponibile pentru celelalte canale sau companii TV. Anume acesta este motivul pentru care Consiliul Europei a decis că trebuie să susțină produsele mass-media în Moldova”.
 


„Relansarea Studioului „TeleFilm-Chișinău” este unul din proiectele noastre pe care le susținem, căci prevede revizuirea politicii editoriale, îmbunătățirea produsului video și procurarea echipamentului. În cadrul acestui proiect vom susține producerea filmului documentar. Filmul prezentat astăzi este despre Slovenia, dar în următoarele luni vor fi produse filme despre Estonia, Letonia, Croația, Slovacia și Republica Cehă. Personal sunt un fan al filmelor documentare, deoarece reprezintă un instrument, care ne poate aduce în interiorul unei țări și ne poate aduce mai multă informație despre evoluția și istoria ei”, a declarat șefa ad interim a Oficiului Consiliului Europei în Chișinău
 
Președintele Comisiei parlamentare pentru mass-media, Vladimir Hotineanu, a relatat că „suntem martori ai evenimentului, când în Republica Moldova se relansează Studioul „TeleFilm-Chișinău”. În sală sunt reprezentanți ai generației mele, când în cinematograful Patria, înainte de film, era arătat un documentar care ne familiariza cu toate evenimentele din țară. Studioul „TeleFilm-Chișinău” a fost cel care a lansat „Luceafărul” marelui regizior Emil Loteanu. Aduc mulțumiri Consiliului Europei și Uniunii Europeme pentru că ați susținut ideea și ați contribuit la redeschiderea studioului de film documentar și în curând vom viziona celelalte filme, incluse în acest proiect”.


 
Filmul documentar relatează despre Slovenia, prin ochii dnei Ala Adamia, o moldoveancă care s-a integrat cu succes în această țară. Protagonista filmului este medic de profesie, stabilită de mulți ani în Slovenia, căsătorindu-se cu un diplomat din această țară. Deși a văzut multe țări, în unele din ele aflându-se temporar în virtutea circumstanțelor de serviciu ale soțului diplomat, în film Ala Adamia împărtășește din valorile la care ține foarte mult și care au ajutat-o în viață. „Eroina documentarului, mărturisește că nu are priorități atunci când vorbește despre Moldova și Slovenia. Ambele țări le numește „acasă””, a spus Mircea Surdu.
 
Prezentă la eveniment, Ala Adamia a spus că a așteptat întreaga viață un astfel de moment, pentru a mulțumi părinților săi. „De mică mi-am dorit să devin actriță sau regizoare, dar părinții mei au insistat să devin medic. Astăzi, sunt ceea ce sunt și mă simt fericită. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și celor care au venit la această premieră”, a menționat protagonista documentarului.
 
Amintim că, Studioul „TeleFilm-Chișinău” a realizat filme documentare, reportaje, eseuri, filme de artă și etnografie, științifice, experimentale, pentru difuzarea pe posturile publice TV, pentru fondul TV, pentru beneficiarii interni și externi, pentru participare la festivaluri de profil naționale și internaționale şi a realizat circa 300 de pelicule. Studioul „TeleFilm-Chișinău” a fost fondat în anul 1959, fiind o asociație de creație, producătoare de filme artistice, documentare și filme-concert. De aici s-au lansat în lumea cinematografiei numeroși regizori și scenariști. La acest studiou în anul 1986, renumitul regizor Emil Loteanu a realizat filmul „Luceafărul”.
 
După o perioadă de întrerupere a activităţii, grație suportului Consiliului Europei şi al Proiectului Comun al Uniunii Europene „Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-media în Republica Moldova”  legendarul „TeleFilm-Chișinău” a fost reanimat. În prezent, creațiile cinematografice sunt realizate de către o echipă de profesionişti, formaţi pe platourile de filmare ale Televiziunii Naţionale, care îşi propune să dea un suflu nou creaţiilor „TeleFilm-Chişinău”. Studioul se declară deschis pentru toți oamenii de creație. În special echipa invită la cooperare tinerii jurnaliști care își doresc să facă filme documentare. În acest an, echipa și-a planificat să realizeze zece filme, dintre care cel puțin șase vor fi finanțate de UE și Consiliul Europei, în cadrul aceluiaşi proiect.
 
Serviciul comunicare şi relaţii internaţionale,
IPNA Compania „Teleradio-Moldova”

 
 
.
Comentarii:
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam