Loading
ro ru en




Inedit
Loading
19 Septembrie 2017 | 16:23
Cu o înălţime de 58 centimetri, greutatea de cinci kilograme, ochi negri, pasionat de dans, mişcare şi comunicare, cel de-al doilea robot NAO, Eva, a fost prezentat astăzi, 19 septembrie, în cadrul unei conferinţe organizată la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), relatează Mesager.
19 Ianuarie 2016 | 18:00
Portul popular ucrainean, într-un calendar cu imagini inedite
Armamentul este destructibil, dar frumuseţea va salva lumea - acesta este mesajul transmis de către renumitul regizor ucrainean Ivan Kravcişin prin intermediul unui calendar, lansat astăzi la Chişinău. Proiectul prezintă 12 femei în costume naţionale ale căror soţi, copii sau prieteni luptă în estul Ucrainei.
09 Ianuarie 2016 | 09:11
Zeci de copii şi adulţi s-au distrat pe pârtia de la Dănceni
Zeci de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici au mers la săniuş. Alături de picii care se zbenguiau pe derdeluş şi-au făcut loc şi cei mari, pentru a se încărca cu o doză bună de adrenalină. Oamenii spun că săniuşul le pică tocmai bine după mesele copioase de sărbători, relatează Mesager.
08 Ianuarie 2016 | 17:06
Dan-Iulian Druţac - un tânăr talentat care studiază în Marea Britanie, invitat la „Bună dimineaţa!”
Surprize de Crăciun ne oferă şi tinerii care îşi fac studiile în străinătate. Talentatul violonist Dan-Iulian Druţac a delectat telespectatorii emisiunii cu muzică sută la sută LIVE.
08 Ianuarie 2016 | 14:19
Fondatorul Teatrului „Pe strada Trandafirilor” creşte peste 400 de specii de cactuşi
Şi-a dedicat viaţa artei teatrale, însă de opt ani este îndrăgostit de cactuşi - este vorba despre un regizor cunoscut din Republica Moldova, fondatorul Teatrului „Pe strada Trandafirilor”, Iurie Harmelin. De-a lungul timpului, a adus din diferite ţări peste 400 de specii de cactuşi, relatează Mesager.
07 Ianuarie 2016 | 17:24
Idei spectaculoase cum să decorăm masa de Crăciun
După pomul de Crăciun, masa festivă este, cu siguranţă, vedeta acestei sărbători. O masă frumos aranjată cu tacâmuri, accesorii şi elemente decorative specifice, va întregi atmosfera de sărbătoare.
06 Ianuarie 2016 | 20:20
Daruri pentru copii în ziua Epifaniei
Ajun de Crăciun pentru unii, Boboteaza pentru alţii. Pentru creştinii de rit vechi din Rusia, Ucraina, Serbia, Georgia, Bulgaria şi Grecia este Ajunul Crăciunului, iar pentru cei de rit nou - Botezul lui Iisus Hristos, sau Epifania.
05 Ianuarie 2016 | 20:18
Zeci de copii au ieşit la săniuş şi au făcut oameni de zăpadă
Noaptea trecută a nins în toată ţara, iar vremea s-a încălzit simţitor. Cei mai fericiţi de prima zăpadă sunt copiii, care şi-au scos săniile din debarale şi au plecat la derdeluş. Deşi stratul de nea este destul de subţire, picii s-au zbenguit pe cinste, iar unii au făcut şi omuleţi de zăpadă, relatează Moldova 1.
01 Ianuarie 2016 | 09:09
Cum să alegi jucăria sigură pentru copilul tău
95 la sută dintre jucăriile de pe piaţa din Republica Moldova sunt de proastă calitate, iar o treime dintre acestea prezintă un adevărat pericol pentru sănătatea micuţilor. Jucăriile confecţionate din materiale neconforme pot cauza alergii şi intoxicaţii severe. Chiar dacă părinţii nu sunt încântaţi de calitatea jucăriilor, ei spun că buzunarul nu le permite ceva mai bun. Cum putem alege o jucărie inofensivă, aflăm din reportajul realizat de Moldova 1.
31 Decembrie 2015 | 16:00
Surpriză, de Revelion, pentru locuitorii din Comrat
Un Moş Crăciun neobişnuit i-a felicitat pe locuitorii municipiului Comrat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. El şi-a făcut apariţia într-un mijloc de transport modern, ecologic şi a îndemnat trecătorii ca în Noul An să ocrotească natura, să folosească mai eficient energiile netradiţionale, relatează Mesager.
28 Decembrie 2015 | 17:58
Carnavalul de la Grădiniţa Nr. 104 din capitală, surprins de echipa Mesager
Este vremea cadourilor şi a colindelor, iar feeria sărbătorilor a cuprins întreaga ţară. Şi cum la sfârşit de an toată lumea face totalurile, şi copiii au grijă să păşească împăcaţi în Noul An. Cel mai bine se descurcă picii de la grădiniţe care, echipaţi în straie de sărbătoare sau deghizaţi în personaje de poveste, participă la tradiţionalele matinee de Crăciun. Echipa Mesager a surprins carnavalul de la Grădiniţa Nr. 104 din capitală.
25 Decembrie 2015 | 09:01
Lună plină de Crăciun, prima dată după 38 de ani
Moş Crăciun a ajuns mai uşor cu cadouri la copiii cuminţi în acest an pentru că, pentru prima dată după 38 de ani, chiar în seara de Crăciun, Luna plină i-a luminat calea, conform ABC News.
24 Decembrie 2015 | 18:23
Sfaturi pentru împodobirea bradului de Crăciun de la specialiştii în decoraţiuni
În aceste zile, spiritul sărbătorilor de iarnă se simte în fiecare familie. În fiecare casă apar ghirlande multicolore, jucării, ornamente handmade şi globuri sclipitoare. O mână de ajutor ne dau specialiştii în decor, care în aceste zile au mult de muncă. Iar ca magia sărbătorilor să fie completă, mulţi dintre părinţi îl invită pe Moş Crăciun, relatează Mesager.
23 Decembrie 2015 | 18:43
Familia din Truşeni care îşi decorează casa în fiecare an
Ghirlande, instalaţii de lumini, brăduţi împodobiţi şi personaje de poveste - aşa arată locuinţa familiei Darie din localitatea Truşeni, municipiul Chişinău, în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru ei a devenit deja o tradiţie să-şi decoreze casa în preajma uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători din an, relatează Mesager.
18 Decembrie 2015 | 11:15
Topul ţărilor cu cel mai bun nivel de trai
ONU a dat publicităţii studiul anual privind nivelul de trai în toate ţările lumii şi a realizat un clasament în funcţie de Indexul de Dezvoltare Umană. Conform studiului, în 2015, la fel ca în ultimii şase ani, ţara în care se trăieşte cel mai bine este Norvegia.

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam