Loading
ro ru en




Inedit
Loading
06 Aprilie 2014 | 17:29
Astronomi: La suprafaţa unui satelit al saturnului poate exista viaţă extraterestră
Astronomii au descoperit un ocean de apă lichidă sub suprafaţa lui Enceladus, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn. La fel ca oceanul subteran de pe Europa, acesta poate asigura un mediu propice unor forme de viaţă.
Timp de câțiva ani, oamenii de ştiinţă au bănuit că sub crusta de gheaţă de pe Enceladus există un ocean lichid. Ei observaseră vapori de apă emişi pe suprafaţa corpului ceresc. Acum ei sunt siguri de existenţa unui ocean, care începe de la 29-39 km sub crusta de gheaţă şi care ar putea avea o adâncime de aproximativ 10 km, notează  dailymail.co.uk.

Suprafaţa sa este aproximativ egală cu aceea a Lacului Superior din Statele Unite ale Americii, ce ocupă locul al doilea în topul celor mai mari lacuri de pe Terra, iar fundul oceanului este constituit din roci, fapt care ar putea fi favorabil pentru dezvoltarea unor mici forme de viaţă.

Cercetătorii au aflat asta după ce au analizat datele furnizate de sonda spaţială „Cassini”, care a studiat planeta Saturn şi sateliţii ei naturali timp de 10 ani.
Oamenii de ştiinţă cred că în acest ocean ar putea exista forme de viaţă extraterestră, la fel şi în oceanul subteran de pe Europa, un satelit natural al lui Jupiter.

„Aceste jeturi de la polul sudic al lui Enceladus conţin apă sărată şi molecule organice, ingredientele chimice elementare pentru crearea vieţii”, a explicat Linda Spilker, directorul proiectului Cassini de la NASA.

„Această descoperire schimbă punctul nostru de vedere despre „zonele locuibile” din Sistemul Solar şi din sistemele planetare ce aparţin altor stele”, a adăugat aceeaşi cercetătoare.

Pe Enceladus, acest mare ocean subteran, se află deasupra unei roci de silicat, care ar putea produce reacţii chimice similare cu cele de pe Terra. Experţii bănuiesc prezenţa apei subterane şi pe Titan şi pe Callisto, un satelit al lui Jupiter, scrie descoperă.ro.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam