Loading
ro ru en




Inedit
Loading
21 Aprilie 2018 | 09:15
Ce semnifică visele? Curiozităţi, explicaţii si interpretări
Visele sunt o componentă a vieţii umane. Ele există şi se desfăşoară, independent de voia noastră, uneori după tipare bine definite – incapacitatea de a fugi, starea de imponderabilitate derivată din deplasarea cu o viteză uriaşă – alteori, haotice, aleatorii, premonitorii, înfricoşătoare sau euforice.
De ce uneori visele devin înfricoşătoare?
În timpul zilei, este posibil ca unele lucruri să ne sperie, doar că de cele mai multe ori suntem atât de ocupaţi cu alte lucruri încât nu apucăm să ne gândim destul la situaţiile ce ne-au dat fiori. În timpul nopţii, în schimb, când dormim liniştiţi, avem destul timp încât să apucăm să ne „aruncăm o privire” asupra acelor gânduri.

Uitam 90% din tot ce visăm
La cinci minute după ce un om se trezeşte, el a uitat deja jumătate din ce a visat. După zece minute, 90% din amintirea visului a dispărut.

Visam numai despre ceea ce cunoaştem
Visele noastre sunt adesea populate de străini care interpretează anumite roluri, bine definite, dar care, deşi poate e greu de crezut, nu sunt invenţii ale minții noastre - acele figuri sunt figuri reale ale unor oameni reali, pe care i-am întâlnit pe parcursul vieţii, dar pe care este posibil sa nu le mai recunoaştem şi de care nu ne mai amintim.

Nu toţi visează în culori
Reiese, din unele studii, că nu mai puţin de 10% dintre oamenii văzători visează exclusiv în alb şi negru. Restul visează colorat. De asemenea, oamenii tind să aibă teme comune în visele lor, situaţii relaţionate cu şcoala sau serviciul, urmăriri, alergare îngreunată şi pe loc, eşecuri, întârzieri, decesul unei persoane dragi, dinţi căzuţi, zbor, picarea unui examen sau un accident de maşină.

Visele nu sunt despre ceea ce par a fi
Atunci când visăm despre un anumit subiect, este posibil ca visul să nu se refere tocmai la acel lucru. Visele comunică într-un limbaj simbolic. Mintea, inconştientă, încearcă să compare visul cu altceva, similar. Aşadar, orice simbol ar alege visul, este foarte puţin probabil sa fie vorba despre un simbol explicit, al chiar lucrului visat.

În vremurile străvechi, oamenii credeau că visele erau pline de indicii referitoare la viitor. Astăzi, avem tendinţa de a crede că visele sunt un mod prin care mintea se rearanjează după activitatea din timpul zilei.

Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam