Loading
ro ru en




Inedit
Loading
24 Mai 2015 | 16:00
Ciumareaua orientală este o cultură de perspectivă pentru Moldova, specialist
Ciumareaua orientală sau Galega furajeră se cultivă la Grădina Botanică din capitală de mai mulţi ani. Specialiştii în domeniu au constatat că această plantă poate fi crescută pe suprafeţe extinse, deoarece are mai multe beneficii şi poate fi folosită în diverse domenii.
„Este o cultură productivă și o cultură de perspectivă pentru Republica Moldova. Această cultură are posibilitate să valorifice foarte bine umiditatea de iarnă care s-a acumulat. La începutul lunii mai, ea depășește 70 de cm și poate fi recoltată pentru furajarea animalelor, în stare proaspătă sau pentru producerea unor alte nutrețuri”, a spus Victor Țiței, doctor în biologie, în cadrul emisiunii „Baștina” de la postul public de televiziune, Moldova 1.

Potrivit lui Victor Țiței, ciumareaua orientală este o foarte bună plantă meliferă, înflorește într-același timp ca și salcâmul, dar are o putere de atragere a albinelor mai mare decât lucerna sau alte plante boboase.

„Această plantă are o perioadă foarte lungă de înflorire, de la 30 până la 70 de zile, depinde de condițiile în care se află, atât de umiditatea din sol, cât și de umiditatea aerului. Se seamănă în același timp ca și lucerna, necesită prelucrarea semințelor înainte de semănat cu bacteriile care pe viitor vor asigura o fixare a azotului mai înaltă. Este planta care poate favoriza producerea de cantități mai înalte de lapte. Nu am observat dăunători pe această plantă. Are o capacitate mare de producere a semințelor, până la 600 de kilograme. Norma de însămânțare este mai mică decât la lucernă”, afirmă doctorul în biologie.

Din o tonă de masă uscată pusă la fermentare se produc circa 500 de metri cubi de biogaz.

Mai multe detalii aflați din emisiunea „Baștina”.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam