Loading
ro ru en




Inedit
Loading
10 Mai 2017 | 18:17
Confidenţele lui Anatol Gârbu, părintele care reînvie frumosul prin suvenire creştine
Un om înţelept, cu chip luminat şi blajin la suflet - ar fi doar câteva dintre cuvintele care-l caracterizează pe preotul Anatol Gârbu, cel care aduce cuvântul lui Dumnezeu în sufletele enoriaşilor. Pe lângă faptul că este preot, mai are un har dumnezeiesc - este meşter popular, dar şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Despre cum îi reuşeşte să se împartă între rugăciune şi muncă, cine i-a cultivat dragostea faţă de Biserică şi faţă de Dumnezeu, aflaţi de la preotul Anatol Gârbu, invitatul emisiunii „Bună Dimineaţa”, de la postul public de televiziune Moldova 1.
A crescut cu Domnul în suflet și în gând de mic copil, atunci când, împreună cu mama sa și cu cei șapte frați și surori frecventau în fiecare duminică biserica din sat pentru a asculta Sfânta Liturghie și slujbele divine. Fiind cel mai mic dintre copii, astăzi Anatol Gârbu recunoaște, frații, surorile, dar mai cu seamă mama, au fost cei care i-au sădit în suflet dragostea față de Dumnezeu. 

„Cel mai mic fiind, probabil am fost „corcolit” mai mult. Frații și surorile mai mari mereu au fost grijulii față de mine, iar eu, la rândul meu, eram atent la ce fac ei. Așa am deprins dragostea față de tot ceea ce este frumos, divin și curat. Ei, familia mea, mi-au fost îndrumători de mic copil și asta continuă să fie și astăzi”, a declarat Anatol Gârbu.  

A crescut și a copilărit în perioada în care să frecventezi lăcașurile sfinte sau să vorbești despre Dumnezeu era un tabu, perioadă care într-un felul sau altul i-a marcat copilăria. A fost înjurat, umilit, i s-a rupt cruciulița de la piept, dar chiar și așa a rămas fidel credinței și, prin urmare, Domnului.

„Îmi amintesc că când eram mic, la grădiniță mi s-a luat cruciulița de la gât, aceasta fiind aruncată în locuri nepotrivite. La școală eram înjosit, eram numit „biserican” pentru că frecventam în fiecare duminică biserica. Iar atunci când la școală ni se spunea că Dumnezeu nu există, mama era cea care de fiecare dată ne spunea că „voi trebuie să știți că Dumnezeu există”. Nu dădea foarte multe detalii în această privință, dar întotdeauna ne-a insuflat ideea că omul doar cu credință va merge înainte și că Dumnezeu îl va ajuta în toate”, își amintește Anatol Gârbu.

Dumnezeu îi ajută pe toți cei care doresc să fie ajutați și pe toți cei care se roagă pentru aceasta, spune Anatol Gârbu, și asta pentru că, potrivit lui, gândul curat înălțat către Dumnezeu este un drum deschis către Împărăția Lui. „Spus este „Când îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te, pentru că atunci când uiți de el, să aibă grijă de tine în cele mai mari încercări”, a mai spus preotul Anatol Gârbu.

Și pentru că de acasă a învățat să-i cinstească și să-i ajute pe cei mai neputincioși, astăzi Anatol Gârbu spune încearcă să insufle în tânăra generație, de multe ori prea preocupată de viața din mediul on-line, să facă fapte bune pentru semenii lor, dar și pentru cei mai neputincioși. „Am învățat din familie să-i ajutăm pe cei mai în vârstă. Odată venind în parohie nu am încetat să fac aceste lucruri pozitive, pentru că știm că bătrânețea pe fiecare ne umbrește la timpul său și toți vom ajunge la această vârstă. Ajutăm bătrâneii la treburile gospodărești, tăiem lemne, aducem apă, săpăm, și multe alte lucrări”, a comunicat Anatol Gârbu.
 
Pentru a afla mai multe confidențe destăinuite de preotul Anatol Gârbu în cadrul emisiunii „Bună Dimineața”, accesați AICI.
Postat de: Ecaterina Naconecinîi
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam