Loading
ro ru en




Inedit
Loading
14 Februarie 2016 | 18:30
Două familii din Soroca şi-au dezvăluit secretele unei căsnicii reuşite
Într-o lume în care tot mai multe cupluri divorţează, ai zice că iubirea adevărată este ceva imposibil de găsit, fie şi de ziua Sfântului Valentin. Însă, unele cupluri demonstrează contrariul. Se mândresc cu mariaje îndelungate şi chiar după jumătate de secol împărţit la doi sunt îndrăgostiţi ca la început. Care este secretul unei căsnicii reuşite a încercat să afle echipa Mesager.
Polina şi Alexandru Cucereavîi din oraşul Soroca împart dragostea la doi de șase decenii. Deşi sunt împreună de zeci de ani, mărturisesc că nu au putut rezista despărţiţi măcar un an. Ei cred că succesul unei familii fericite se ascunde în viziunile comune.

„El m-a observat pe mine, eu pe el. Înspre vară ne-am cunoscut la dansuri, mai aproape ne-am cunoscut când el era în anul cinci şi eu în anul patru la universitate, şi în anul șase ne-am căsătorit. El a fost medic-şef la Bădiceni, iar eu peste un an am plecat la el”, spune Polina Cucereavîi.

„Principalul este iubirea, dragostea unul faţă de altul”, afirmă Alexandru Cucereavîi.

Maria şi Novin Boiarschii s-au cunoscut într-o toamnă, la culesul viei, pe vremea când erau studenţi. Sunt împreună de 57 de ani şi au trei fiice. Pentru ei, căsnicia a fost un succes, pentru că au trăit în înţelegere şi s-au respectat reciproc.

„Viaţa nu este un drum drept, mai sunt şi unele abateri, dar la noi nu au fost aşa serioase, dacă şi au fost, a doua zi ne-am împăcat şi tot era bine”, a menționat Novin Boiarschii.

Acum, familia Boiarschii se bucură de cei patru nepoţei şi le împărtăşesc sfaturi pe care le-au învăţat împreună de la viaţă. Răsfoind albumul cu fotografii, şi-au adus aminte de tinereţe.
Postat de: Natalia Voinotinschi
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam