Loading
ro ru en




Inedit
Loading
14 Mai 2016 | 19:47
O femeie din Durleşti a născut tripleţi
Bucurie mare într-o familie din oraşul Durleşti. Zilele trecute, stăpâna casei a adus pe lume trei copii. Minunea s-a produs la maternitatea numărul 1 din Chişinău. Chiar dacă s-au născut prematur, medicii spun că micuţii sunt perfect sănătoşi, iar în zilele următoare, mama împreună cu copiii ar putea fi lăsată să plece acasă, relatează Mesager
„Tripleţii s-au născut prin operaţie cezariană. Avem două fetiţe şi un băieţel. Prima fetiță cântărește un kilogram și 890 de grame, al doilea s-a născut băieţelul, care cântărește tot atât cât și primul copil”, a spus șefa Secției maternitate, Iulia Procopciuc.

Deşi au fost născuţi prematur, medicii spun că viaţa copiilor este în afara oricărui pericol.

„La moment copii sunt transferaţi în secţia de îngrijire a copiilor prematuri, sunt în stare stabilă, urmează să fie efectuate toate investigaţiile, Pericol pentru viaţă nu există”, a precizat șefa Secției maternitate, Iulia Procopciuc.

Doctorii mai spun că femeia a avut o sarcină uşoară.

Mama copiilor nu a dorit să discute cu presa. Femeia nu se află la prima sarcină, ea mai are un băiat de şapte ani. Acesta este primul caz de naştere a tripleţilor la maternitatea numărul unu din Chișinău. 
Postat de: Iulia Dubceac
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam