Loading
ro ru en




Inedit
Loading
29 Septembrie 2017 | 16:30
Pompierii au salvat o pisică de la înălţimea de 30 de metri
În această dimineaţă, la ora 8:40, pompierii au intervenit la o solicitare mai neobişnuită. Misiunea salvatorilor a fost să dea jos o pisică care a urcat în vârful unui plop şi reuşea să coboare din copac.
Incidentul a avut loc pe strada Cuza Vodă din capitală. Ajunși la fața locului pompierii au desfășurat autoscara pentru a salva animalul.

Misiunea a durat aproape 30 de minute, întrucât pisica se afla în cel mai înalt copac.

După mai multe încercări pompierii au salvat animalul, reușind să-l coboare.

Salvatorii amintesc că în situații de risc oamenii pot apela pentru ajutor serviciul 901. 
Postat de: Iulia Dubceac
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam