Loading
ro ru en




Inedit
Loading
20 Mai 2016 | 16:51
Record: Cea mai lungă pizza din lume are 1,8 kilometri
Bucătarii din Napoli, Italia au preparat o pizza de 1,8 kilometri, înregistrând, astfel, un nou record mondial, relatează Mesager cu referire la Agerpres.
Pentru acest record, bucătarii au folosit două tone de făină, o tonă şi 600 de kilograme de sos de roșii, două tone de mozzarella, 200 de litri de ulei şi 30 de kilograme de busuioc. 100 de bucătari au lucrat timp de 11 ore pentru a intra în Cartea Recordurilor.   

Felii din această pizza au fost împărţite trecătorilor și persoanelor fără adăpost, ca parte a unei campanii publicitare privind includerea metodei tradiționale napoletane de a prepara pizza în patrimoniul mondial UNESCO. 

Cu toate că felurile de mâncare de tipul pizzei sunt consumate de secole, cei din Napoli revendică faptul că în zona Italiei s-a născut varianta modernă de pizza. Potrivit tradiției, stratul de deasupra blatului la pizza Margherita a fost inventat la Napoli în 1889 pentru a onora vizita reginei Margherita a Italiei.

Ultima dată recordul a fost stabilit în orașul Milano, unde a fost preparată o pizză cu o lungime de 1,5 kilometri.
 
Postat de: Reporter Stagiar
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam