Loading
ro ru en




Inedit
Loading
22 Iulie 2014 | 15:41
SUA au vrut să construiască pe Lună o bază secretă de supraveghere a Terrei
Pentagonul intenţiona să construiască pe Lună o bază secretă de supraveghere a Terrei, cu un deceniu înainte ca primii astronauţi să păşească pe suprafaţa lunară, se afirmă într-un dosar desecretizat de curând în Statele Unite, informează ABC News.
Raportul, care avea numele de cod „Project Horizon”, a fost publicat pe 20 iulie, în ziua în care s-au împlinit 45 de ani de când astronautul american Neil Armstrong a făcut primii paşi pe Lună.

Dacă ar fi fost implementat, acest proiect al armatei americane ar fi condus la instalarea pe Lună a unui sistem secret de supraveghere a Terrei. Potrivit ABC News, raportul propunea şi instalarea pe Lună a unui sistem de arme, care ar fi permis guvernului american să lanseze arme şi proiectile nu doar spre Terra, ci şi în spaţiul îndepărtat.

Americanii voiau, de asemenea, să detoneze o bombă nucleară pe Lună sau în apropierea ei, pentru a studia efectele generate de explozia atomică în spaţiu. Autorii lansează în acest raport şi o serie de speculaţii despre efectele pe care radiaţia ar fi putut să le aibă asupra extratereştrilor.

Aşa cum anunţa site-ul Wired.com într-o ştire recentă despre avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, U.S. Air Defense Support Program operează în prezent un grup de sateliţi aflaţi pe orbită pentru a monitoriza toate semnalele care indică prezenţa unor arme sau lansările de vehicule spaţiale de pe Terra. Sistemul utilizează camere cu infraroşu şi poate să detecteze chiar şi cele mai slabe semnale de căldură.

El a fost deosebit de util în timpul primului război americano-irakian, când a reuşit să detecteze primele semnale ce indicau lansările de rachete Scud. Sistemul şi-a demonstrat încă o dată utilitatea în urmă cu câteva zile, când a detectat locul din care a fost lansat proiectilul care a doborât avionul MH17 al companiei Malaysian Airlines şi a oferit astfel autorităţilor, la scurt timp după prăbuşirea avionului, dovada care atestă faptul că aeronava a fost doborâtă cu o rachetă sol-aer, scrie descopera.ro.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam