Loading
ro ru en




Inedit
Loading
09 Martie 2014 | 11:03
Sute de picturi rupestre, găsite într-o peşteră din Bulgaria
Peste 700 de picturi rupestre au fost descoperite într-o peşteră din nord-vestul Bulgariei. Peştera Măgura este una dintre cele mai mari din această ţară şi are o lungime de peste doi kilometri şi jumătate.
Pereții peşterei sunt decoraţi cu picturi rupestre preistorice, datând între acum 4000 și 8000 de ani.

În una din camerele care nu sunt deschise pentru publicul larg au fost găsite peste 700 de picturi. Acestea reprezintă diverse scene religioase şi de vânătoare, cu oameni care dansează, animale și plante. Un desen compară o girafă cu un om-gigant, cu o înălţime de până la patru metri.

Locul cel mai sacru din peşteră, spun specialiştii, este camera Soarelui, cu picturi incredibile despre poziția Pământului în raport cu Soarele în diferite perioade ale anului.

Cercetătorii consideră că peștera Măgura continuă să ascundă numeroase alte secrete care ar putea schimba complet percepția noastră despre trecut, istorie și viață.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam