Loading
ro ru en




Inedit
Loading
02 Noiembrie 2015 | 09:45
Un asteroid de mari dimensiuni a trecut la o mică distanţă de Pământ
Un asteroid de mari dimensiuni pe care oamenii de ştiinţă l-au descoperit abia la începutul lunii octombrie a trecut la mică distanţă de Pământ, relatează Mesager.
Cercetătorii sunt extrem de entuziasmaţi deoarece acest lucru le-a permis să studieze corpul ceresc şi  să obţină informaţii preţioase despre el. Asteroidul, cu un diametru de peste 400 de metri, a trecut sâmbătă, 31 octombrie, pe lângă planeta noastră cu o viteza de 35 de kilometri pe secundă, în jurul orei 19.00. El s-a apropiat până la  480 de mii de kilometri de Terra, o distanţă puţin mai mare decât aceea dintre Pământ şi Lună.

Astronomii au reuşit să capteze imagini cu diverse dispozitive de tip radar şi au efectuat tot felul de măsurători în timpul apropierii acestuia.
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam