Loading
ro ru en




Istorii de succes
Loading
10 Decembrie 2014 | 14:55
Ana Efros: Un lucru valabil oriunde - dacă vrei să obţii ceva trebuie să munceşti cu dedicaţie
Ana Efros este o tânără ambiţioasă care şi-a făcut studiile peste hotarele Republicii Moldova, iar prin intermediul Programului Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie „Revenirea Tinerilor” a hotărât să aplice acasă cunoştinţele acumulate peste hotare. Cât de departe este calea de la economie la jurnalism aflaţi din interviul cu redactorul-coordonator Radio Moldova Tineret, Ana Efros.
- Ești una dintre tinerele care a revenit acasă prin intermediul Programului „Revenirea Tinerilor”, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație, povestește-ne cum ai ajuns peste hotarele țării?

- Încă pe când eram elevă am decis că îmi voi continua studiile peste hotare pentru că îmi pare că este bine să ai o diplomă recunoscută la nivel internațional. Iar, plus la toate, calitatea studiilor este la un nivel mai ridicat în universitățile din țările bine dezvoltate. Astfel, am început să caut oportunități, prima instituție de învățământ superior la care am studiat a fost o universitate americană din Lituania. Iar peste un an mi-am zis că vreau ceva mai bun decât atât, am început să caut alte burse. Ca până la urmă să aflu de Stockholm School of Economics din Riga, o universitate inclusă în top-20 al celor mai bune universități din Europa în domeniul economiei și businessului. Partea bună era că Guvernul Suediei oferea burse tinerilor din Republica Moldova care vor să studieze acolo, fapt ce m-a motivat și mai mult să aplic căci eram scutită și de taxa de studii și mi se oferea cămin și o bursă lunară.

- Care sunt posibilitățile unui student migrant în Letonia?

- Sunt multe opțiuni puse la dispoziția tinerilor. Aveam multe posibilități și după ce mi-am desfășurat studiile, mă gândeam ce să fac, să revin acasă sau să rămân peste hotare. Hotărâsem, pentru moment, că nu vreau să îmi fac masterul imediat după licență, aveam nevoie să acumulez mai multă experiență.  Am decis apoi că mi-aș dori să revin acasă, deși am mai multe colege care s-au stabilit în Lituania. Atât timp cât ești dispus să muncești, oportunități există. Este un lucru valabil oriunde, dacă vrei să obții ceva trebuie să muncești cu dedicație.

- Ce greutăți ai întâmpinat când ai început să te încadrezi în societatea din țara-gazdă?

- Vorbind despre experiența mea din Riga, unde mi-am petrecut trei ani, pot spune că pentru un student din Republica Moldova nu este atât de greu să se adapteze. Riga este un oraș unde jumătate din populație vorbește limba rusă, eu, respectiv, pe parcursul acestor ani nu am întâmpinat bariere lingvistice, vorbeam sau în limba rusă sau în engleză. Iar faptul că se vorbea rusă în Letonia îmi crea impresia că sunt aproape de casă. Pot să zic că m-a ajutat faptul că învățam și cu alți moldoveni, deși eram foarte puțini. 

- Cum ai aflat despre Programul Organizației Internaționale pentru Migrație „Revenirea Tinerilor”?

- Am aflat pur întâmplător, în luna septembrie a acestui an am participat la lansarea Programului „Mentor Me”, un proiect de mentorat pentru tinerii moldoveni care își fac studiile peste hotare. Acolo vorbind cu una dintre organizatoare am aflat despre aceste burse pentru tinerii reveniți acasă. Programul îi ajuta pe tineri să își găsească un loc de muncă, iar eu deja eram încadrată în câmpul muncii. Totuși, am decis să aplic.

- De la economie la jurnalism e o cale  lungă de parcurs, simți această distanță?

- Postul meu de redactor-coordonator implică mai puțin jurnalism și mai mult management. Printre responsabilitățile mele se numără să asigur promovarea radioului, să îi ajut pe prezentatori să își formeze programul, căutăm invitații împreună. Mă simt bine aici, sunt parte a unei echipe foarte bune. Trebuie să recunosc că eu am mai activat la radio pe când eram la liceu, făceam materiale, participam la emisiuni, așa că nu este un mediu complet străin pentru mine.

- Care ar fi mesajul tău către tinerii din Republica Moldova care își fac studiile peste hotare?

-  Cred că fiecare trebuie să decidă pentru sine însuși ce vrea să facă după studii. Mi-ar plăcea foarte mult ca tinerii să revină acasă, însă, avem o sigură viață și trebuie să facem tot posibilul ca să o trăim cât mai bine, de aceea las această decizie la alegerea lor. Aș sublinia că oriunde s-ar afla conaționalii noștri să nu uite de Moldova și să încerce să facă ceva pentru cei care se află acasă.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam