Loading
ro ru en




Istorii de succes
Loading
21 August 2014 | 14:21
Corina Cojocaru: Îmi doresc să avem o Europă acasă, dar să fie cu aceleaşi rigori ca în Europa
Îmi doresc ca generaţiile care au plecat să revină măcar pentru o perioada scurtă, dar să revină, căci acasă vor obţine încrederea oamenilor, să nu fie indiferenţi, să se implice şi să schimbe lucrurile. Această doleanţă vine din partea Corinei Cojocaru şi a fost făcută pentru Moldova 1, în cadrul unui proiect întitulat „Europa în Ţara Mea”.
După un parcurs academic de 14 ani peste hotarele ţării, îmbrăţişând meseria de diplomat, Corina Cojocaru revine acasă. Activează la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din 2006. Este doctor în Drept Comparat la Universitatea Sorbona din Franţa, absolventă a două masterate în Drept Administrativ şi Relaţii Internaţionale fiind licenţiată în Studii europene şi Relaţii internaţionale în România. E autoarea mai multor articole, precum şi a două cărţi în sfera politico-economică a UE. Este unul dintre puţinii experţi din Moldova în Drept Constituţional Comparat şi unul dintre tinerii analişti politici pe spaţiul Europei Centrale şi de Sud-Est. Actualmente finalizează cu succes ultima etapă în palmaresul său academic în Elveţia, cea de cercetătoare postdoctorală în cadrul Universităţii din Geneva. Este membru fondator al diverselor organizaţii studenţeşti, un promotor activ al culturii şi valorilor naţionale atât pe continentul european, cât şi pe cel american, precum şi în ţările din Golful Persic. Este implicată activ în diverse acţiuni de caritate destinate copiilor şi păturilor social-vulnerabile din ţara noastră.  
 
„Cunosc foarte mulţi din generaţia mea care au revenit acasă, dar şi mai mulţi sunt cei care au rămas peste hotare, acolo unde au reuşit să-şi cimenteze o bază materială şi academică sau profesională, astfel încât să îşi construiască un viitor. Recent cineva spunea că în zadar îţi creşti aripi de zbor dacă uşile cerului sunt închise, aceasta e valabil şi pentru Republica Moldova, în zadar ne cresc aripi în occident dacă uşile cerului sunt închise acasă, sau nu sunt totalmente deschise pentru toţi la același nivel” a declarat Cristina Cojocaru.

Tânăra este de părere că pentru a schimba lucrurile este nevoie de o altă mentalitate, iar o altă mentalitate nu o poate genera decât o altă generaţie. „Prin urmare, generaţia celor care au studiat peste hotare ar trebui să fie cea care să domine la ora actuală procesele decizionale în Republica Moldova”.
Europa ar trebui adusă acasă prin modernizare „pentru că acel străin, acel turist, cetăţean european când vine în Moldova îşi formează o imagine despre ţara noastră atunci când vede străzile Chişinăului aflate într-o beznă totală”, spune tânăra şcolită în occident. „Noi ne dorim să devenim membru UE cu drepturi depline, dar nu avem măcar străzi iluminate în capitală, pe când preţurile la orice servicii sunt la fel ca în Europa. Îmi doresc într-adevăr să avem o Europă acasă, dar să fie cu aceleaşi rigori ca în Europa” a specificat  Cristina Cojocaru.

Eroina materialului realizat în cadrul campaniei „Europa în Ţara Mea” lansată de postul  Moldova 1 declară că îşi doreşte țară cu o economie mult mai dezvoltată, cu salarii mult mai mari, cu un viitor cert pentru acei copii care astăzi termină anumite facultăţi.

„Îmi doresc ca piaţa muncii să fie mult mai mare şi destul de atrăgătoare, dar să fie şi destul de stimulativă ca tinerii angajaţi să fie stimulaţi ca să lucreze aici, să nu părăsească ţara. Îmi doresc ca aceste generații să se înaripeze şi să se înnobileze aici, în Republica Moldova. Acest fapt poate avea loc prin politici inteligente, rapide, pe termen scurt care să ne determine să spunem că vedem o schimbare în ţara noastră. Îmi mai doresc ca acele generaţii instruite în occident să revină acasă şi să facă tot posibilul pentru a schimba lucrurile” a mai spus Cristina Cojocaru într-un interviu pentru Moldova 1.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam