Loading
ro ru en




Istorii de succes
Loading
18 Noiembrie 2014 | 13:24
Iustin Racu - tânărul jurnalist moldovean din Bulgaria care îşi doreşte să facă televiziune acasă
Plin de entuziasm şi foarte încrezător în viitorul său şi în visele sale, aşa l-am cunoscut pe tânărul migrant din Republica Moldova, Iustin Racu - un moldovean care la vârstă de 21 de ani se vede prezentator pe platourile de filmare ale postului Moldova 1. Încă în anul 2010 postul public de televiziune i-a decernat titlul „Tânărul Anului”. Aflaţi din materialul ce urmează cum un tânăr din satul Lozova, Străşeni, a reuşit să ajungă să-şi facă studiile la una dintre cele mai prestigioase universităţi din Balcani şi cum îşi desfăşoară practica la Postul Public de Televiziune din Bulgaria.
S-ar părea, la început, că este o poveste tristă, ce scoate în evidență o problemă a societății noastre, ieșită în vileag îndeosebi în satele Moldovei. Iustin a fost crescut în copilărie mai mult de rude decât de mama sa, care, pentru a-i oferi feciorului un trai mai bun, a plecat la muncă peste hotare. „Nu am avut fericita ocazie ca să fiu născut într-o familie de oameni bogați, dar paradoxal, sunt foarte mulțumit de asta, pentru că astfel am înțeles că acele oportunități trebuie să mi le creez singur și că trebuie să muncesc ca să obțin ce-mi doresc. Sunt foarte ambițios și deja prin clasa a noua am început să particip la diverse seminare, trening-uri, astfel am început să scriu unele proiecte, care au ajuns a fi finanțate”, a explicat tânărul.

Se autodescrie ca fiind o persoană foarte pozitivă și mereu în căutare de lucruri noi, aceste calități, i-au servit, pe semne, drept punct de pornire atunci când a dat prioritate studiilor peste hotare:  „Mi-am dorit să „fur” din experiența altor state, să transpun apoi cele învățate acasă. La început mă gândeam să aplic pentru instituțiile de învățământ superior din România sau Grecia, însă, apoi mi-a atras atenția un anunț cu burse în Bulgaria, țară de care, să fiu sincer, cunoșteam foarte puțin”.
 

 
În alte materiale de presă plasate pe site-ul trm.md, prezentăm poveștile de succes ale moldovenilor din diasporă, nu toți însă, vorbesc despre greutățile prin care au trecut. Iustin Racu își amintește cum cu doi ani în urmă a ajuns la Sofia, fără a cunoaște limba țării și cu doar 50 de euro în buzunar, pe care îi cheltuise în primele ore. Însă, a întâlnit mulți oameni cu suflet mare care i-au întins o mână de ajutor, fapt pentru care le este și acum recunoscător.

Acum, Iustin este mândru că studiază la Universitatea din Sofia „Sfântul Kliment Ohridski”, una dintre cele mai mari universități din spațiul balcanic, iar facultatea aleasă - Jurnalism și Științe ale Comunicării, valorifică vocația moldoveanului ce nutrește visul de a fi prezentator tv.

Este mereu receptiv la solicitările conaționalilor săi mai tineri care au venit și ei să studieze în Bulgaria, asta, deoarece Iustin știe cât i-a fost de greu la început să se încadreze într-o societate complet străină.
 

 
Activismul său civic s-a manifestat și în cadrul asociației moldovenilor din Bulgaria „Plai Natal”. „Acolo sunt sufletul la tot ce se întâmplă”, a remarcat tânărul. Iar la toate manifestațiile la care participă spune cu mândrie că se trage din Republica Moldova, o țară cu tradiții și o istorie bogată.  Anume diaspora moldovenilor a fost cea care l-a înaintat să facă un stagiu de practică la Postul Public de Televiziune din Bulgaria, ca mai apoi, experiența acumulată peste hotare să o transpună acasă.

„Sunt foarte atent la tot ce se întâmplă în studiourile televiziunii, mă interesează fiecare detaliu în parte căci mă văd un prezentator, un producător tv. Sincer vorbind, aș vrea să mă întorc în Moldova, să activez la postul public de televiziune, însă o voi face atunci când voi acumula experiența necesară”, a remarcat tânărul jurnalist.
 

 
Moldoveanul care își face studiile într-un stat european a remarcat că sunt deja vizibile schimbările pozitive care au loc în Republica Moldova. El s-a referit la multitudinea de festivaluri organizate, vorbind cu mândrie despre Festivalul „Bostaniada”, desfășurat a treia oară în satul său de baștină, Lozova, la inițiativa reprezentanților diasporei moldovenești.

Iustin Racu spune că s-a integrat foarte bine în țara-gazdă. „Am norocul de a avea niște colegi extraordinari, din 69 de persoane nu este nici unul care să nu îmi fi propus ajutorul său vreodată. Și profesorii sunt întotdeauna atenți cu mine. Mă simt, de parcă e o familie pe care eu nu am avut-o, așa m-am „bulgarizat” într-un fel”, a menționat moldoveanul.
 

 
Iar când greutățile vieții încercau să-i umbrească speranța pe care o poartă în suflet, își găsea alinarea în scenă, or, în fața publicului eroul nostru se încarcă cu acea energie care îi dă putere să meargă mereu înainte. La început dansul, pasiunea lui Iustin, era o posibilitate de a fi remarcat și de a participa la mai multe concursuri. Mai târziu, a devenit chiar un mod de a-și câștiga bucata de pâine. Când s-a stabilit la Sofia, a încercat să învețe și dansurile populare bulgărești, însă tot mai aproape de inimă i-au rămas dansurile strămoșești. „Când dansează un moldovean și pământul ia foc”, a spus în acest context Iustin.

La Sofia, ca în alte capitale europene, se organizează Balul Vienez, o festivitate care adună elita națională,  precum și personalități cu renume mondial. O mândrie pentru eroul nostru este și participarea la ediția de anul acesta a Balului Vienez, eveniment pentru care s-a pregătit mai bine de trei luni. „Am participat la castingul pentru această festivitate, eram sigur că voi trece, căci dansez de-o viață”, spune Iustin.
 

 
La casting au participat peste 60 de persoane, dintre care au fost selectate doar 11 perechi, iar Iustin Racu este singurul dansator invitat la eveniment care nu este originar din Bulgaria. „Abia aștept să înceapă pregătirile pentru Balul Vienez din luna februarie 2015”, a remarcat tânărul. 

Deși se consideră un simplu băiat de la țară, protagonistul nostru este încrezut că va putea atinge toate culmile succesului dacă va lucra cu perseverență. Iustin Racu vine cu un îndemn către tinerii din Republica Moldova, în special pentru cei din mediul rural: „Încercați să va informați din surse cât mai diverse, pentru a putea privi multilateral starea de lucruri. Și credeți în forțele proprii, căci astfel vă creați viitorul și deveniți mai puternici, iar schimbarea societății începe de la fiecare cetățean în parte”, a menționat Iustin Racu.
 
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam