Loading
ro ru en




Istorii de succes
Loading
27 August 2015 | 15:45
Mark Mazureanu: După ce am trăit în vreo zece ţări diferite, eu mă simt acasă oriunde
Mark Mazureanu este profesorul moldovean care îi învaţă pe americani cum se face politică. A activat o perioadă în Republica Moldova, dar a înţeles că vrea să facă ceva mai mult, s-a regăsit în câteva ONG-uri din ţară şi a făcut voluntariat în Franţa. Studiile postuniveristare le-a făcut în Polonia şi Germania, iar, între timp, a reuşit să realizeze câteva cercetări în Cehia şi Slovacia. Mai târziu, protagonistul a aplicat la un program de studii de doctorat în Statele Unite ale Americii.
Mark Mazureanu este exemplul tipic al omului mereu în mișcare, e cunoscut la noi în țară prin multiplele activități desfășurate pe parcursul anilor, este și fondatorul unui ONG în care sunt implicați tinerii. Protagonistul nostru acum face cercetări, își scrie teza de doctor în domeniul migrației, iar de patru ani este profesor la Universitatea Rutgers din statul New Jersey.

„Cred că noi nu ne deosebim cu nimic de americani și europeni, ne deosebește doar tendința. Care ar fi prioritățile?. Moldoveanul am impresia că se naște cu unica tendință și dorință de a pleca de aici, iar în moment ce pleacă, unica dorință este să se întoarcă înapoi. Un european vrea să plece din curiozitate, iar un american nu vrea să plece niciodată. America este suficientă, poate oferi tot, iar în domeniul academic se pun în valoare alte lucruri, dacă te afirmi, atunci deja nu mai contează originea ta, pentru că inteligența este universal acceptată”, a declarat profesorul moldovean.

Locuind de cinci ani peste ocean, gustând din pâinea muncită acolo, Mark recunoaște că America nici pe departe nu este pământul făgăduinței. „America este pământul făgăduinței pentru cei care nu sunt în America, nu este totul atât de frumos și roz precum pare dinafară, este un vis american pe care noi îl citim din filmele și emisiunile americane, care se vând foarte bine peste hotare. În America se fac bani, dar oamenii sunt la fel de nefericiți cum sunt și aici”, conchide protagonistul.

„Eu mă simt acasă oriunde, după ce am trăit în vreo zece țări diferite, eu toate le simt ca ale mele. Eu mă simt parte din contextul acesta global și nu cred că aș putea sta într-un sigur lor, să mă complac”, a remarcat Mark Mazureanu.

Mai multe despre protagonist aflaţi din seria de materiale video cu genericul „Europa în Ţara Mea”, lansată de Moldova 1. O campanie, protagoniştii căreia sunt tinerii care au studiat şi au activat peste hotare, iar revenind în Republica Moldova îşi valorifică experienţa profesională, având încrederea că Europa poate fi edificată în ţara lor de baştină.
 
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam