Loading
ro ru en




Istorii de succes
Loading
02 Iunie 2015 | 13:12
Preşedinta unei Asociaţii de moldoveni din Italia îşi lansează astăzi prima carte
Eugenia Belibov, preşedinta Asociaţiei „Dacia” din Italia îşi va lansa astăzi, 2 iunie, prima carte, în oraşul italian Mestre.
„În pofida diverselor constrângeri prin care ați trecut, ați reușit să publicați şi să lansați acum această carte. Felicitări, de asemenea, rudelor și prietenilor care V-au susținut pe întreg procesul de creație. În ultimul timp, urmărim o tendință frumoasă în tradiția poporului nostru de a realiza activităţi şi de a atinge rezultate pe parcursul întregii vieți, vedem dorinţa şi implicarea în a învăţa lucruri noi permanent. Pentru a fi împlinit, un om trebuie să sădească un pom, să construiască o casă și să educe cel puțin un copil. Tot mai frecvent, acest șir este completat de responsabilitatea de a publica o carte. Or, cartea bună mereu inspiră copiii și maturii la fapte responsabile”, se arată într-un mesaj al Biroului pentru relații cu diaspora cu referire la eveniment.

Lucrarea „Amprentele dorului” va fi lansată la ora 15:00, în incinta Teatrului „Koble” din Mestre.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam