Loading
ro ru en




Moldova 1
Loading
14 Aprilie 2018 | 13:30
Spiritul sărbătorilor pascale în diasporă, duminică la ‚‚Moldoveni de pretutindeni’’
Chiar şi departe de Moldova, conaţionalii noştri s-au bucurat de lumina Învierii şi nu au uitat de tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la străbuni. Cum au sărbătorit moldovenii de peste hotare sfintele sărbători de Paşti şi la ce evenimente au mai participat, aflaţi duminică, începând cu ora 12:00 la emisiunea ‚‚Moldoveni de pretutindeni.’’
În această ediţie veţi urmări un reportaj de peste ocean, unde gospodinele din Asociația Moldovenilor Ottawa-Gatineau și-au dat întâlnire la o șezătoare şi au gătit mămăligă, au copt biscuiți de Paști și au încondeiat ouă.

Simbolul oului roșu a ajuns și în Țara Soarelui Răsare, unde a fost organizată o vânătoare pascală de ouă cu participarea copiilor și a părinților, urmat de atelierul de studiere a limbii române.

Şi moldovenii din Grecia au organizat la Atena o serată cu genericul ‚‚Tradiții și obiceiuri de primăvară și de Paști”.

În aceeaşi ediţie veţi urmări cum a fost cinstită Sărbătoare Învierii de către conaționalii noștri din Italia, unde moldovenii s-au delectat cu cântecele pascale interpretate în trei limbi: română, rusă și greacă.

Urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Moldoveni de pretutindeni’’ duminică, 15 aprilie, de la ora 12:00 în direct, la Moldova 1 sau online, pe TRM.MD.

Postat de: Natalia Costiunina
Comentarii:
Ştiri
Abonare la Știri
Live Stream
Info Util
Curs BNM Meteo
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam