Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
24 Februarie 2014 | 17:53
84 de copii din instituţiile rezidenţiale se vor odihni, la vară, în Elveţia
84 de copii din instituţiile rezidenţiale se vor odihni într-o tabăra medicală de vară din Elveţia în baza unui Acord de parteneriat semnat de Ministerul Educaţiei cu Fundaţia elveţiană Swisscor.
Tabăra medicală de vară Swisscor se va desfăşura în perioada 14– 28 iulie 2014, în localitatea Fiesch, cantonul Valais din Elveţia. Activitatea în cadrul taberei presupune participarea copiilor la un vast program cultural şi educativ.

Acordul a fost semnat de către Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministrul Educației, Dieter Weber, preşedintele Consiliului Fundaţiei Swisscor şi Jörg Rickenmann, Secretarul General al Fundaţiei Swisscor. Părțile au asigurat că vor fi depuse eforturi considerabile pentru ca cei 84 de copii să beneficieze de odihnă și tratament medical profesional.

Procesul de preselectare a copiilor demarează săptămâna aceasta. Echipa de preselecție va include specialişti din Elveţia, directori şi medici ai instituţiilor rezidenţiale. Prioritate vor avea copiii cu deficiențe severe sau parțiale și cei care au nevoie de control ori îngrijiri medicale. Potrivit Acordului, copiii vor merge la această tabără împreună cu 20 de însoţitori din instituţiile rezidenţiale. 

Va fi pentru a cincea oară când copiii din Republica Moldova vor putea merge la tabăra medicală de vară Swisscor. Anterior, 327 de copii moldoveni din instituţiile rezidenţiale s-au aflat în taberele de vară medicale în Elveția.
 
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam