Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
18 Aprilie 2014 | 12:30
A fost lansat primul Ghid pentru tinerii moldoveni care vor să studieze peste hotare
Lansarea primului „Ghid pentru viitori studenţi” semnat de către reprezentanta diasporei moldoveneşti în Italia, Tatiana Gorea, a avut loc joi, 17 aprilie, în incinta liceului „Mihai Viteazul” din capitală.
Ghidul, parte a proiectului „Back2Moldova”, are drept scop informarea viitorilor studenţi cu privire la condiţiile de admitere şi desfăşurare a studiilor la Universitatea din Bologna, Italia.

La eveniment au fost prezenți absolvenţi ai liceelor din Chișinău. Tinerii au aflat care sunt ţările care acordă burse pentru anul academic 2014-2015 şi alte informaţii cu referire la studiile peste hotare. Totodată, organizatorii evenimentului au încurajat elevii să îşi continue studiile la universităţile din ţară.



Tatiana Gorea, studentă în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alma Mater” din Bologna şi membră a asociaţiei de tineri şi studenţi „Gaudeamus” a menţionat în discursul său că a simțit necesitatea unui „îndrumar” la începutul experienţei sale de studii peste hotare. Astfel, autoarea s-a gândit să le vină în ajutor elevilor din Republica Moldova, pregătind acest ghid.

„Ghidul pentru viitori studenţi” urmează a fi distribuit în liceele din ţară, acesta fiind disponibil şi online.

Îndrumarul a fost lansat în parteneriat cu Biroul Relaţii Interetnice şi „Gazeta Basarabiei” din Italia.


Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam