Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
03 Iunie 2014 | 16:30
Aeroportul din Chişinău - cea mai dinamică dezvoltare din ţările CSI în 2013
Aeroportul Internaţional Chişinău a fost desemnat ca fiind instituţia cu cea mai dinamică dezvoltare din ţările CSI în 2013, la categoria aeroporturilor cu trafic de pasageri de până la 1,5 milioane anual.
Distincţia i-a fost oferită pe 28 mai, în oraşul Moscova, unde a fost organizată ceremonia de premiere de către Asociaţia „Aeroport” a ţărilor CSI. Aeroportul Internaţional Chişinău a fost apreciat atât pentru procesul de modernizare a serviciilor prestate cât şi pentru creşterea permanentă a traficului internaţional de pasageri.

„Acest premiu este o realizare a fiecărui angajat al aeroportului, care în fiecare zi, depune toate eforturile pentru a asigura un nivel ridicat de confort şi siguranţă a tuturor pasagerilor. Această distincţie este un stimulent foarte bun de a menţine acest nivel de calitate şi de a tinde spre mai mult", a menţionat directorul Aeroportului Internaţional Chişinău, Petru Jardan.

În 2013 instituţia a înregistrat noi cifre record deservind peste 1321360 de călători, ceea ce reprezentă o creştere de 8,26% faţă de anul precedent. Cel mai mare număr de călători a fost înregistrat pe 3 septembrie, fiind deservite circa 6567 de persoane. De asemenea, în 2013, Aeroportul Internaţional Chişinău a înregistrat creşteri şi la numărul de decolări şi aterizări, acestea ajungând la cifra de 17 555, ceea ce reprezintă cu 8,91% mai mult decât în anul precedent.
Semnarea Acordului de aderare a Republicii Moldova la Spaţiul Unic European Aerian în iunie 2012, a condus la liberalizarea continuă a pieţei. În 2013 au început să opereze pe Aeroportul Internaţional Chişinău, noi companii aeriene precum Wizz Air, flydubai, Astra Airlines. Astfel, pasagerilor li s-au oferit noi destinaţii, cum sunt: Dubai, Veneţia (Treviso), Roma (Ciampino), Dublin şi rute suplimentare spre Sankt Petersburg, Munchen, Viena, Moscova şi spre direcţiile către Italia.

Una din principalele prerogative ale Aeroportului Internaţional Chişinău şi în 2013 a fost orientată spre îmbunătăţirea vizibilităţii serviciilor prestate şi a accesibilităţii.

Obiectivul principal al concursului este de a depista şi premia aeroporturile care au obţinut cele mai bune rezultate, au contribuit la dezvoltarea aviaţiei civile şi au creat un climat investiţional favorabil.

Asociaţia „Aeroportul” este o organizaţie non-profit, care a fost înfiinţată pentru a coordona activităţile membrilor săi, pentru a reprezenta şi proteja interesele lor şi pentru a extinde oportunităţile de afaceri. În 2012, din cadrul Asociaţiei făceau parte 240 de organizaţii din 21 de ţări.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam