Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
14 Aprilie 2015 | 16:05
Ambasada Republicii Moldova - inaugurată în Qatar
Viceprim-ministrul Natalia Gherman, a participat luni, 13 aprilie, la inaugurarea Ambasadei Republicii Moldova la Doha. Acţiunea a avut loc în cadrul vizitei oficiale a ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în Statul Qatar.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților qatareze, corpului diplomatic, comunității oamenilor de afaceri și mass-media. După ceremonia oficială, ministrul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu comunitatea moldovenilor stabiliți în Statul Qatar.

Astăzi șefa diplomației de la Chișinău a avut o întrevedere cu ministrul Educației al Statului Qatar, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile cooperării în domeniile educației și cel umanitar. Totodată, a fost definitivat textul Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar, care confirmă intenția ambelor state de a aprofunda cooperarea bilaterală în acest domeniu.

De asemenea, ministrul Natalia Gherman s-a întâlnit cu președintele companiei Qatar Petroleum, una din cele mai importante companii energetice din zona Golfului. În cadrul discuției au fost abordate perspectivele de cooperare în domeniul energetic.
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam