Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
02 Ianuarie 2014 | 10:34
Ambasador: Anul 2013 a fost foarte bun pentru Ambasada Republicii Moldova în Estonia
Anul 2013 a fost un an foarte bun pentru Ambasada Republicii Moldova în Estonia. Declaraţia a fost făcută, pentru Radio-Moldova, de Ambasadorul ţării noastre la Tallinn, Victor Guzun.
„A fost un an în care am reușit foarte multe proiecte, am reușit peste 60 de vizite bilaterale din Republica Moldova în Estonia și din Estonia în Republica Moldova, un an în care am trasat foarte clar obiectivul de integrare europeană a ţării noastre, fiind parafat Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb”, a menționat diplomatul.

„Așteptăm de la 2014 care este, de fapt, un an-cheie, să semnăm Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb. Un an care, sper să aducă liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova în Uniunea Europeană, să avem și mai multe succese decât în 2013. Avem nevoie de mai multă inițiativă, organizare, stabilitate, coerență, tenacitate și încredere în viitor, încrederea că, împreună, putem face Republica Moldova mai prosperă și mai liberă”, acestea au fost urările Ambasadorului Republicii Moldova la Tallinn, Victor Guzun.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam