Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
14 Aprilie 2016 | 12:23
Ambasador: E important să reuşim să consolidăm cooperarea economică între Moldova şi Ungaria
Relaţiile moldo-maghiare, menţinute în baza celor 60 de acorduri bilaterale, se vor extinde, deoarece sunt în negociere şi alte tratate, care vor acoperi noi domenii de cooperare. Declaraţia aparţine ambasadorului Republicii Moldova în Ungaria, Oleg Ţulea, care recent a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui maghiar, relatează Radio Moldova Actualităţi.
„Pentru noi este important să lucrăm în vederea fortificării dialogului politic și a asigurării sprijinului cursului european al țării noastre. Pentru mine personal este important ca pe parcursul mandatului să reușim să consolidăm cooperarea economică și în acest sens consider că există un potențial nevalorificat. Mă refer la acțiuni privind informarea mediului de afaceri din Ungaria, cât și la țările de acreditare unde Ambasada Moldovei este acreditată prin cumul: Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Croația, despre oportunitățile de investiții din țara noastră”, a menționat oficialul moldovean.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Ungaria au fost stabilite la 16 ianuarie 1992.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam