Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
09 Martie 2016 | 09:07
Ambasadorul Moldovei la Lisabona a înmânat scrisorile de acreditare
Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Portugheză, Dumitru Socolan, a înmânat scrisorile de acreditare preşedintelui portughez, Aníbal Cavaco Silva, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul prezidenţial Belem.
Oficialii au efectuat un schimb de opinii pe marginea unor chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor moldo-portugheze, fiind exprimat interesul reciproc în continuarea dialogului politic şi intensificarea cooperării comercial-economice între cele două state. Ambasadorul moldovean a ţinut să mulţumească pentru sprijinul acordat de Portugalia în promovarea parcursului european al Republicii Moldova. În acest context, el a subliniat hotărârea fermă a guvernului moldovean de a implementa reformele prevăzute de agenda europeană şi de a soluţiona problemele stringente cu care se confruntă Republica Moldova. 

Şeful statului portughez a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în înfăptuirea reformelor şi atingerea obiectivelor pe care şi le-a propus.

Cei doi interlocutori au ţinut să menţioneze prezenţa unei comunităţi moldoveneşti vizibile în Portugalia care contribuie la consolidarea legăturilor cultural-umanitare dintre cele două state.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam