Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
07 Octombrie 2014 | 10:02
Ambasadorul Valentin Ciumac a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Republicii Cipru
Ambasadorul Valentin Ciumac, a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui cipriot Nicos Anastasiades, în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cipru, cu reşedinţa la Atena.
Ambasadorul moldovean a reiterat bunele relaţii dintre Republica Moldova şi Republica Cipru şi a subliniat că în perioada mandatului său se va concentra pe intensificarea dialogului politic dintre cele două țări, extinderea cooperării economice şi dezvoltarea relațiilor în domeniile culturii, educaţiei, justiţiei şi securităţii sociale.

La rândul său, preşedintele Nicos Anastasiades a evocat relaţiile amicale moldo-cipriote, care au avansat inclusiv datorită acordurilor bilaterale importante, îndeosebi în domeniul social-economic.

Oficialul cipriot a felicitat guvernul Republicii Moldova pentru „paşii mari pe care i-a realizat pentru a avea legături mai strânse cu Uniunea Europeana”. „Ciprul este gata să continue susţinerea eforturilor Republicii Moldova spre integrarea europeană. Republica Moldova se poate baza pe Republica Cipru în efectuarea unui schimb de experiență şi expertiză în armonizarea procesului Acquis comunitar” a menţionat oficialul cipriot.

De asemenea, interlocutorii au efectuat un schimb de informaţii cu privire la procesele de negociere în soluţionarea problemei transnistrene. Au reiterat susţinerea reciprocă în promovarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a soluţionării durabile şi pe cale paşnică a subiectelor teritoriale, în lumina recentelor decizii ale organizaţiilor internaţionale cu privire la aceste subiecte, informează Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam