Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
30 Noiembrie 2015 | 15:24
Ambasadorului Moldovei în Bulgaria i-a fost înmânat ordinul de gradul I al ţării gazdă
La încheierea mandatului de ambasador al Republicii Moldova în Bulgaria, lui Alexandru Prigorschi i-a fost înmânat ordinul de gradul I „Мадарски конник”.
În discursul rostit cu acest prilej în prezenţa reprezentanţilor corpului diplomatic acreditat la Sofia, Rosen Plevneliev, preşedintele Republicii Bulgaria, a menţionat că în ultimii cinci ani relaţiile bilaterale între Moldova şi Bulgaria se dezvoltă armonios pe multiple planuri, cu contribuţia energică şi competentă a ambasadorului Alexandru Prigorschi în perioada respectivă.

Alexandru Prigorschi a mulţumit pentru înalta apreciere a muncii sale de diplomat şi a exprimat convingerea că bunele relaţii de prietenie şi cooperare strânsă care există între Moldova şi Bulgaria vor continua să se dezvolte şi pe viitor, spre binele ambelor ţări.

Potrivit Ambasadei Moldovei la Sofia, Bulgaria sprijină efortul de integrare europeană al ţării noastre şi este un susţinător convins al viitorului european al Republicii Moldova.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam