Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
10 Iulie 2015 | 09:22
Artişti de pe ambele maluri ale Prutului invită la Podul de Flori de la Ungheni
Eugen Doga, Anastasia Lazariuc şi Nicu Ţărnă au adresat invitaţii către toţi cei cu inima română să participe la evenimentul Chişinău pe jos spre Bucureşti, în Marşul lui Ştefan cel Mare. Platforma Unionisă Acţiunea 2012 organizează sâmbătă, 11 iulie, Podul de Flori, care va avea loc la Ungheni pe ambele maluri ale Prutului.
Podul feroviar va putea fi trecut din nou, după 20 de ani, pe jos, iar frontiera cu Republica Moldova va fi înlocuită de o mare de flori. ,,Podul acela nu se trece ușor, nu se trece doar cu picioare, fizic, ci este un pod spiritual, care se realizează prin cunoașterea valorilor, a trecutului, a strămoșilor. Nu este ușor, dar la etapa actuală trebuie să trecem un pod spiritual. Pentru că omul spiritual face lucruri spirituale”, a declarat compozitorul Eugen Doga.

„Pentru mine granița e demult dispărută; suntem un singur popor; artiștii au fost printre primii care au spart acest zid care ne desparte iar eu voi ajuta cât pot să reîntregim țara. Înainte de 1990, tinerii de pe ambele maluri ale Prutului nu aveau posibilitatea de a se cunoaște. Acum aveți aceasta posibilitate! Veniți sâmbătă la Prut!”, a lansat invitația Anastasia Lazariuc.

„Îndemn toți moldovenii să vină la Prut sâmbătă, la Podul de Flori! Să ajute Bunul Dumnezeu pe toți românii să ajungă la acest eveniment!”, a spus și Nicu Țărnă.

Și artiști din România și-au arătat susținerea, Nicu Covaci, Alexandru Arșinel și Grigore Leșe îi cheamă la Podul de Flori la Prut pe toți cetățenii din dreapta și din stânga râului peste care s-a trasat graniță nedreaptă, se arată într-un comunicat de presă.

Cei o mie de tineri care au plecat duminică din Chișinău spre București în Marșul lui Ștefan cel Mare, vor traversa sâmbătă podul feroviar de la Ungheni, pentru a se reîntâlni cu frații de pe celălalt mal al Prutului.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam