Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
13 Martie 2014 | 17:01
Asociaţiile de studenţi basarabeni din România şi-au ales noua conducere
Zilele trecute, la Braşov (România), a avut loc Adunarea Generală a Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România (FAB România), eveniment la care au fost prezenţi reprezentanţii asociaţiilor membre, tineri basarabeni aflaţi la studii din 14 centre universitare din ţara vecină.
Pe ordinea de zi a întrunirii au fost subiecte precum aderarea de noi membri, dezvoltarea de parteneriate strategice, cât și alegerea noii conduceri, astfel, a fost ales noul birou de conducere FAB România, în frunte cu președintele Ion Cobîșenco.

„FAB România reprezintă o entitate foarte importantă pentru toți studenții şi elevii basarabeni aflați la studii în România, fiind unica organizație națională de acest gen. Sper să avem o colaborare cât mai fructuoasă și să contribuim cu toții la binele comun al comunității pe care o reprezentăm”, a menționat pentru trm.md, Ion Cobîșenco.

Solicitați de trm.md, reprezentanții FAB România, ne-au comunicat că primul proiect pe care noua echipa îl va realiza este Festivalul Basarabia, eveniment ce va avea loc la sfârșitul lunii martie, cu ocazia zilei de 27 martie – Ziua Unirii din 1918. Acesta se va desfășura în cele 14 centre universitare de care aparțin asociațiile de tineri membri FAB România și va fi urmat de o serie de activități de stimulare a participării studenţilor şi elevilor din Republica Moldova aflaţi la studii în România la actul educaţional, precum şi la viaţă socială, economică şi culturală.

Federația Asociațiilor de Basarabeni din România a fost fondată la data de 10 septembrie 2012 de către asociațiile de studenți și elevi basarabeni aflați la studii pe teritoriul României.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam