Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
01 Iunie 2018 | 10:00
Cărţi pentru copiii moldoveni din diasporă
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Guvernul Republicii Moldova donează copiilor moldoveni din diaspora un lot de peste 1400 de cărţi. Scopul este de a-i încuraja pe copii să înveţe limba română şi să păstreze legătura emoţională cu ţara de origine a părinţilor lor.
Copiilor le vor fi expediate 417 exemplare de abecedare „Albinuța”, scrise de Grigore Vieru. Acestea vor conține câte un semn de carte cu un mesaj din partea prim-ministrului Pavel Filip.
 
 Totodată, centrelor educaționale din diasporă le vor fi oferite o mie de exemplare ale cărții „Acasă”, scrisă de Arcadie Suceveanu și Valentina Lungu. Conținutul cărții a fost adaptat pentru copiii din diaspora, în cadrul  proiectului  „Consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării”, în faza a II-a, cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene pentru  Dezvoltare și Cooperare.
 
Cărțile vor fi repartizate prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din 32 de state, în care locuiesc cei mai mulți cetățeni moldoveni.
 
În vederea promovării valorilor naționale și consolidării legăturilor emoționale cu cetățenii din diaspora, de asemenea, au mai fost organizate și alte activități, precum programele „DOR”, „Diaspora Engagement Hub”, dar și spectacole ale Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”.
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam