Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
07 Iunie 2015 | 18:00
Cetăţenii Republicii Moldova ar reveni acasă dacă ar exista salarii decente, opinii
Mii de cetăţeni ai Republicii Moldova aleg în continuare să plece peste hotare pentru o viaţă mai bună. Mulţi spun că ar reveni în ţară, însă salariile sunt prea mici pentru a-şi întreţine familia. De cealaltă parte, autorităţile declară că fac tot ce le stă în puteri pentru a-i ajuta pe moldovenii reveniţi în ţară să-şi găsească un loc sub soare acasă, relatează Mesager.
Primul val de moldoveni care au decis să revină acasă s-a înregistrat imediat după ce Serviciul rusesc de Migrație a impuns condiții drastice. Astfel, moldovenii care vor să muncească în Federația Rusă sunt obligați să-și procure polițe medicale, patente și să se înregistreze o dată la trei luni. Trenurile care circulă zilnic pe ruta Moscova - Chişinău sunt practic goale. Totuşi, sunt moldoveni care pleacă în Rusia la muncă pentru că, spun ei, acasă nu au alternative mai bune.

Recent, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a lansat un program de susţinere a moldovenilor reveniţi în ţară şi care sunt în căutarea unui loc de muncă. Dar şi în acest caz, nu există şanse de reintegrare pentru toţi. Programul va funcţiona în baza principiului „Primul venit, primul servit”, prioritate având persoanele în situaţii vulnerabile.

„Programul presupune 150 de migranţi, 75 de pe malul drept al Nistrului şi 75 de pe malul stâng al râului Nistru. Poate aplica oricare persoană care se află peste hotare, care se află nu mai puţin de un an peste hotare şi care doreşte să vină şi să se angajeze în câmpul muncii oficial. Persoanele care aplică la Program pot beneficia de asistenţă logistică administrativă în căutarea unui loc de muncă, cât şi un suport la salariu în valoare de 150 de euro timp de şase luni”, afirmă Ana Ciurcac, reprezentant OIM.

Şi Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, prin intermediul unor organizaţii interinstituţionale, desfăşoară proiecte menite să soluţioneze problemele conaţionalilor noştri care au decis să revină în ţară. Chiar şi aşa, ajutorul nu ajunge la toţi cei care au revenit de peste hotare.

„Anul trecut, persoanele care s-au întors şi s-au înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru acordarea unui suport fie în domeniul angajării sau fie în domeniul reprofilării, s-au adresat în jur de 1300 de persoane, dintre care o pătrime au fost fie angajaţi în câmpul muncii, fie au frecventat anumite cursuri”, susține Valentina Ungureanu, șef Secție politici migraționale, Ministerul Muncii.

Până la sfârşitul acestui an, autorităţile îşi propun să creeze mai multe puncte de consultanţă şi prestări servicii în fiecare Agenţie Teritorială de Ocupare a Forţei de Muncă. Beneficiari vor fi moldovenii care şi-au pierdut jobul în străinătate sau au decis să revină definitiv acasă.

Conform Biroului de Migrație, aproape un milion de moldoveni muncesc peste hotare, dintre care o bună parte în Federația Rusă.

Un reportaj amplu la temă, urmăriţi în cadrul jurnalului de sinteză - Mesager Stop Cadru, de la ora 19:00.
Postat de: Natalia Voinotinschi
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam