Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
28 Iulie 2015 | 11:17
Companii de pe ambele maluri ale Nistrului participă la cea mai mare expoziţie de încălţăminte şi accesorii din lume
Cinci companii autohtone de pe ambele maluri ale râului Nistru participă în perioada 29 – 31 iulie la cea mai mare expoziţie de încălţăminte şi accesorii din lume, la Dusseldorf, Germania. Acestea îşi vor expune producţia sub un brand comun al Republicii Moldova, informează IPN.
Expoziţia de la Dusseldorf este una de anvergură. La ediţia curentă vor fi prezentate 880 de branduri. Expozanţii au posibilitatea să-şi consolideze vizibilitatea pe piaţa internaţională de profil şi contactele de afaceri.

Participarea la expoziţie este organizată de Asociaţia Patronală a Industriei Uşoare, cu susţinerea Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

Din 2009, cu sprijinul financiar al Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, 75 agenţi economici, dintre care 35 de pe malul stâng, au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia, Franţa, România şi Bulgaria. 
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam