Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
13 Aprilie 2016 | 15:15
Comunitatea ştiinţifică din Moldova şi Grecia ar putea începe negocierea unui acord de cooperare
Oportunitatea negocierii şi semnării unui acord de cooperare bilaterală între Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi Academia de Ştiinţe din Atena şi a Secretariatului din Grecia, a fost discutată de preşedintele AŞM, academicianul Gheorghe Duca, consul onorific al Republicii Elene în Moldova, în cadrul unei întrevederi cu Georgios Poukamisas, ambasador, director al Directoratului A5 din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Elene.
În cadrul dialogului, părţile au menţionat caracterul ascendent al cooperării între cele două state, accentuând, preponderent, situaţia actuală a relaţiilor bilaterale moldo-elene în domeniul ştiinţei şi inovării. Rezumând principalele realizări pe dimensiunea de interes, preşedintele AŞM a remarcat dinamica pozitivă a relaţiilor bilaterale, fapt ce se explică şi prin premisele istorice elocvente.

Totodată, a fost menţionată necesitatea identificării unor noi oportunităţi şi noi orizonturi de colaborare.

Ambasadorul Georgios Poukamisas a mulţumit pentru dialogul constructiv, dând o apreciere înaltă colaborării între cele două academii. Totodată, oaspetele elen a exprimat satisfacţia şi onoarea pentru posibilitatea de a se implica în susţinerea și consolidarea cooperării cât mai intense între statele noastre.

Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, este consul onorific al Republicii Elene în Republica Moldova din anul 2000.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam