Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
22 Iulie 2014 | 12:08
Consultări moldo-belaruse la nivel de viceminiştri de Externe
La Chişinău au avut loc consultări moldo-belaruse la nivel de viceminiştri ai Afacerilor Externe. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Chiveri, iar cea a Republicii Belarus de prim-viceministrul Afacerilor Externe, Alexandr Mihnevici. Agenda discuţiilor a inclus întreg spectrul de subiecte ce ţin de cooperarea bilaterală moldo-belarusă.
În cadrul întrevederii, interlocutorii au menţionat importanţa menţinerii dinamicii pozitive a raporturilor bilaterale, înregistrată în ultimul timp, pronunţându-se pentru continuarea şi extinderea cooperării în domeniile de interes comun. În acest context, părţile au remarcat creşterea semnificativă a volumului schimburilor comerciale şi au pledat pentru identificarea unor noi modalităţi de dinamizare a relaţiilor comercial-economice.

De asemenea, cei doi viceminiştri au subliniat importanţa consultărilor bilaterale în contextul creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, consultări, la care vor participa reprezentanţii Ministerului Economiei şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Acest lucru va permite evitarea unor eventuale interpretări a prevederilor acordurilor de liber schimb, fapt ce va oferi utilizarea pe deplin a avantajelor celor două spaţii economice existente pentru asigurarea unei dinamici ascendente a relaţiilor comercial-economice moldo-belaruse, se spune într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

În cadrul consultărilor, părţile au convenit și asupra agendei vizitelor bilaterale la nivel înalt.
Postat de: Departamentul Multimedia
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam