Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
11 Februarie 2016 | 15:35
Dinamica pozitivă a relaţiilor moldo-italiene, apreciată la Chişinău
Situaţia social-politică şi economică din Republica Moldova şi obiectivele prioritare ale noului Guvern, implementarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, sunt câteva dintre subiectele discutate de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, cu ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Enrico Nunziata.
Oficialii au menţionat dinamica pozitivă a relaţiilor bilaterale şi au reiterat interesul reciproc în intensificarea dialogului politic şi extinderea cooperării în domeniul comercial-economic şi cultural-umanitar. În acest context, s-a constatat faptul că Italia este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici externi ai Republicii Moldova, aceasta plasându-se pe locul doi în lista investitorilor străini din ţara noastră.

Ambasadorul Enrico Nunziata a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini aspiraţiile europene ale ţării noastre şi de a coopera strâns şi pe viitor, conform prevederilor Declaraţiei comune privind cooperarea bilaterală în vederea implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam