Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
06 Februarie 2014 | 17:05
Şezătoare românească organizată la Roma
Basarabeni şi români s-au întrunit la o şezătoare românească care a avut loc duminică în capitala Italiei. Dorul de casă a unit compatrioţii noştri din Italia la prima ediţie a şezătorilor literare găzduite de familia lui Vitalie Ciobanu, Preşedintele Asociaţie „Dacia”.
Evenimentul a fost unul autentic românesc, or, au fost de nelipsit cântăreţi şi lăutari, meşteri populari care i-au învăţat pe copiii moldoveni meşteşugul.

Potrivit blogului asociaţiei, momentul cel mai emoţionant al întrunirii a fost interpretarea cântecului compus de poetul şi cântăreţul George Lupașcu dedicat idealului Unirii Principatelor Române. Şezătoarea fiind dedicată aniversării celor 155 de ani de la Unirea Principatelor Române.



O prezenţă deosebită la întrunirea ce a avut loc duminică, 2 februarie, a fost şi Tatiana Chiriţă, cea care i-a delectat pe cei prezenţi cu cântece din patrimoniul folcloric românesc.

Directorul Ansamblului “Arţăraş”, Lidia Bolfosu, a pregătit la rândul ei o frumoasă “Bătrânească” pe care a învăţat-o împreună cu restul oaspeţilor, prezentând şi o selecţie de cântece dedicate şezătorii.

Maria Andreica, meşter popular din Dej, România, a prezentat publicului broderiile sale şi un inedit buchet de melodii din Ardeal, Cântecele fiind acompaniate de către chitaristul din Bârlad, Dumitru Bolea.

Şezătoarea a cuprins şi un recital de poezii şi poeme din creaţia lui Mihai Eminescu, Leonida Lari, Grigore Vieru, Ana Blandiana, au răsunat însă şi creaţii proprii.

Organizatorii şezătorii au subliniat că evenimentul are ca scop perpetuarea tradiţiilor neamului românesc de către tinerele generaţii.

Spiritul românesc a fost întrunit şi de bucatele tradiţionale, plăcinte şi dulciuri, precum şi vin de casă.


 
Postat de: Lucia Ciobanu
Cuvinte cheie:
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam