Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
07 August 2015 | 13:53
Federaţia Rusă: Un muncitor moldovean a murit în urma unui accident la locul de muncă, alţi 13 au fost răniţi
Un cetăţean al Republicii Moldova a decedat, iar alţi 13 au fost răniţi, în urma prăbuşirii schelelor pe un şantier de construcţii din oraşul Surgut, Federaţia Rusă. Victimele munceau la construirea Palatului Artelor „Petrolistul”. Anunţul a fost făcut de către şeful Inspectoratului de Stat al Muncii din districtul autonom Khanty-Mansi, Evghenii Krivobokov, scrie tass.ru.
Potrivit acestuia, din cele 19 persoane rănite - cinci sunt ruși, iar restul sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Conform datelor recente ale Direcției locale de Sănătate, în urma incidentului au avut de suferit 20 de persoane, dintre care un muncitor și-a pierdut viața, 17 rămân a fi spitalizați, iar doi au refuzat spitalizarea. Aceeași sursă subliniază că două dintre victime se află în stare gravă.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc joi, 6 august, pe la orele 14:00 (ora Moldovei), pe șantierele de construcție a Palatului Artelor „Petrolistul”, edificiu construit la comanda companiei „Surgutneftegaz”.

„În momentul producerii acestui accident grav se lucra la dezmembrarea schelelor pe șantierul de construcție. Muncitorii nu trebuiau să se găsească acolo. S-a mai constatat că schelele erau instalate incorect și fixate cu încălcarea normelor de siguranță în exploatare. Putem vorbi despre o instalare și utilizare  incorectă a schelelor de construcție” a declarat Alexandr Filimonov, directorul  Departamentului de Sănătate al regiunii Khanty-Mansi.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea normelor de siguranță în timpul lucrărilor de construcție. Guvernatorul regiunii, Natalia Comarova, a dispus organizarea unei comisii speciale, preluând controlul asupra situației create.


 
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam