Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
25 Februarie 2014 | 15:47
Filmul regizorului Igor Cobîleanski, nominalizat la Premiile Gopo 2014
Lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, realizat de Igor Cobîleanski, a primit cele mai multe nominalizări - 13 - la ediţia de anul acesta a Premiilor Gopo, festival de film care va avea loc, pe 24 martie, la Bucureşti, informează Mediafax.
La această ediţie a Premiilor Gopo, „La limita de jos a cerului”, debutul în lungmetraj al regizorului Igor Cobîleanski, a obţinut 13 nominalizări, în timp ce „Domestic” de Adrian Sitaru şi „Rocker” de Marian Crişan - câte 11, „Poziţia copilului” de Călin Peter Netzer - 10 nominalizări, „Câinele japonez” de Tudor Cristian Jurgiu - 8 nominalizări, iar „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” de Corneliu Porumboiu - 7.

Potrivit sursei citate, cinci lungmetraje intră, anul acesta, în cursa pentru trofeul acordat celui mai bun film la gala Premiilor Gopo: „Câinele japonez” de Tudor Cristian Jurgiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” de Corneliu Porumboiu, „La limita de jos a cerului” de Igor Cobîleanski, „Poziţia copilului” de Călin Peter Netzer şi „Rocker” de Marian Crişan.

Realizatorii celor cinci pelicule concurează pentru trofeul Gopo pentru cea mai bună regie.

În total, 65 de filme româneşti lansate în cinematografe sau la festivaluri, în 2013, au fost luate în considerare pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a opta ediţii a Premiilor Gopo.

La categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar” concurează Mihaela Sârbu din filmul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolim”, câştigătoarea de anul trecut a aceleiaşi categorii, Clara Vodă din cel mai recent lungmetraj al lui Adrian Sitaru, „Domestic”, Ela Ionescu din filmul „La limita de jos a cerului”, Ilinca Goia din „Poziţia copilului”, şi Valeria Seciu din „Roxanne”.

Totodată, la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” se întrec Victor Rebengiuc, pentru rolul din „Câinele japonez”, Adrian Titieni, din „Domestic”, Gheorghe Ifrim, pentru interpretarea rolului din „Domestic”, Igor Babiac, pentru rolul din filmul „La limita de jos a cerului” şi Dan Chiorean, pentru rolul din pelicula „Rocker”.

De asemenea, în competiția pentru statueta ce se va acorda celui mai bun actor dintr-un rol secundar intră, alături de alți pretendenți, Sergiu Voloc pentru partitura din „La limita de jos a cerului”.

Nominalizările pentru toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din regizorul Constantin Popescu, actriţa Dorotheea Petre, producătorul Radu Stancu, directorul de imagine Silviu Stavilă, scenarista Andreea Vălean şi criticii de film Bujor T. Rîpeanu, Marilena Ilieşiu, Irina Trocan, Ruxandra Grecu, Raluca Bugnar şi Cătălin Olaru.

După anunţul nominalizărilor, peste 400 de profesionişti activi din toate domeniile industriei româneşti de film vor vota pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor din acest an, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de firma de audit şi consultanţă Pricewaterhouse Coopers, cu ajutorul cărora organizatorii Galei Gopo au demarat, încă din 2011, un parteneriat important.

Gala Premiilor Gopo - 2014 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Transilvania Film, cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.