Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
24 Iunie 2014 | 11:25
Flashmob în Italia în susţinerea semnării Acordului de Asociere Moldova - Uniunea Europeană
Diaspora moldovenilor din Italia a organizat duminică, 22 iunie, în oraşul Padova un flashmob în susţinerea semnării Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Iniţiativa de a organiza aceste acţiuni aparţine membrilor PDM din oraşul Padova. La eveniment au fost prezenţi peste 30 de cetățeni moldoveni aflați cu traiul în acest oraș. Acțiunea a fost organizată în semn de solidaritate și sprijin pentru eforturile Republicii Moldova și a Guvernului în procesul integrării europene a ţării, în mod special semnarea acordului de asociere cu UE, care va avea loc la Bruxelles pe 27 iunie 2014.

Potrivit lui Nicolae Dumbravanu, reprezentantul moldovenilor în Comisia Migranților a primăriei Padova, o importanță majoră, în cadrul evenimentului, a fost acordată prevederilor Acordului de Liber Schimb, care va facilita comerțul și libera circulație a mărfurilor între țările Uniunii Europene și Republica Moldova.

Cetățenii au fost informați în mod succint despre prevederile acestui document, avantajele care le va avea ţara în urma semnării acestui acord. În cadrul evenimentului au mai fost discutate subiecte precum implementarea graduală a standardelor europene în domeniul muncii, reformarea justiției și combaterea corupției.

„Doar împreună, Guvernul, societatea civilă şi diaspora, vom reuși să facem din Moldova o țară cu adevărat democratică şi prosperă” au conchis participanții la flashmobul organizat în orașul italian Padova.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam