Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
27 August 2015 | 13:17
Gheorghe Ghidirim: Nu există o ţară pe mapamond unde să nu activeze medici din Moldova
Printre cei care au votat independenţa Republicii Moldova este şi medicul-chirurg Gheorghe Ghidirim. Solicitat de Radio Moldova Actualităţi, academicianul Ghidirim a afirmat că vede viitorul Moldovei în Europa.
„Am trecut etape nu atât de ușoare și am depus o muncă enormă. Noroc mare pe capul meu că am nimerit în școala regretatului profesor Anestiadi, unul dintre cei mai mari chirurgi ai neamului nostru. Nu e destul să ai numai cunoștințe, acestea trebuie să fie însoțite de o compasiune, o dăruire de sine. Toți cei pe care i-am ghidat timp de peste 50 de ani de activitate în chirurgie și medicină corespund celor mai înalte exigențe”, a menționat profesorul.

Acuratețea chirurgicală și principiile etice care îl caracterizează pe magistru le-a transmis elevilor săi, mulți dintre care muncesc în clinicile medicale de peste hotarele țării.

„Medicii care au absolvit universitatea noastră fac față la orice concurs, din orice țară. Nu există o țară pe mapamond unde să nu activeze medicii noștri. În Germania, Rusia, Franța, SUA, Canada, medicii noștri sunt la cel mai înalt nivel”, a declarat medicul-chirurg.

„Cu timpul, țara noastră va ieși din impasul în care ne găsim, va deveni mai bogată, iar devenind mai bogată, va avea și o conducere mai înțeleaptă. Să ajungem la niște rezultate și să ne vedem totuși în Europa, fiindcă suntem o țară europeană, nu departe de noi se află centrul geografic al Europei”, a adăugat Gheorghe Ghidirim.

Mai multe detalii aflați din interviul realizat de Radio Moldova Actualități cu ocazia marcării a 24 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam