Loading
ro ru en




Moldovenii în lume
Loading
13 Mai 2015 | 12:10
Imaginea Republicii Moldova, promovată în Parlamentul European
Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova desfăşoară în perioada 11-13 mai, în Parlamentul European de la Bruxelles, o serie de evenimente de prezentare şi promovare a raioanelor din ţară, sub genericul „Discovering Moldova” („Să cunoaştem Moldova”).
Potrivit Radio Moldova Actualități, activităţile sunt organizate în parteneriat cu Parlamentul European, cu suportul eurodeputatului Andi Cristea, președintele Delegației Parlamentului European la Comisia Parlamentară de Asociere UE-Moldova, precum şi a deputatului european Michal Boni, vicepreședintele delegației.

Reprezentanții a 17 raioane ale țării au prezentat o expoziție de imagini, fotografii, tablouri și materiale pentru promovarea turistică a Republicii Moldova, care s-a încheiat cu o degustare a produselor autohtone.

„Cred că asemenea evenimente sunt importante atât pentru Republica Moldova, cât și pentru cei din UE căci ne ajută să cunoaștem spiritul moldovenesc, iar pentru o bună colaborare trebuie să fim deschiși”, a declarat vicepreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova- Uniunea Europeană, Michal Boni.

Expoziția a fost precedată de o conferință cu tema „Integrarea Europeană”, susținută de oficiali europeni, în frunte cu eurodeputații Andi Cristea și Michal Boni, precum și cu participarea autorităților locale din Moldova.

„Populația este în așteptarea unor rezultate palpabile a acestor reforme care sunt cerute de UE, aceste reforme fiind în beneficiul cetățeanului, statului, consolidării instituțiilor statului”, a menționat șeful Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Eugen Caras.

Eurodeputatul Andi Cristea îndeamnă autoritățile din Republica Moldova să continue implementarea reformelor asumate și speră ca să fie obținute rezultate concrete.

Mai multe detalii aflați din reportajul  Radio Moldova Actualități.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam